Antena 3 CNN Economic Companii Sun Plaza, cel mai mare centru comercial din România, se deschide pe 25 februarie

Sun Plaza, cel mai mare centru comercial din România, se deschide pe 25 februarie

Sun Plaza, cel mai mare centru comercial din România, se deschide pe 25 februarie
Sursa foto: sun plazza
04 Feb 2010   •   11:47

Sparkassen Immobilien şi firma EMCT au stabilit pentru 25 februarie data de deschidere a celui mai mare centru comercial din România, Sun Plaza, în sudul Bucureştiului, investiţie de 200 milioane de euro, cu o întârziere de o săptămână faţă de cea mai recentă dată anunţată de cele două companii, scrie Mediafax.

Finalizarea proiectului cu o suprafaţă construită de 210.000 de metri pătraţi, din care 80.000 spaţii închiriabile, a fost amânată de mai multe ori, iar iniţial trebuia să se deschidă în anul 2008.

Ultima dată de deschidere a fost anunţată în octombrie 2009, respectiv 18 februarie.

Proiectul este dezvoltat de firma EMCT, investitorul fiind Sparkassen Immobilien, parte a grupului austriac Erste Bank. Centrul va avea 150 de magazine, 2.000 de locuri de parcare şi o conexiune cu staţia de metrou Piaţa Sudului, printr-un pasaj subteran. Declaraţiile anterioare ale reprezentanţilor celor două companii spun că proiectul era închiriat în proporţie de mai mult de 90%.

Printre retailerii prezenţi în cadrul centrului comercial se numără hypermarketul Cora, cu 23.000 metri pătraţi suprafaţă construită, Baumax, care va inaugura pe suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi prima unitate din Bucureşti, Mobexpert, cu un magazin de 10.300 metri pătraţi, şi lanţul de electrocasnice Flanco, de 2.500 metri pătraţi.

Totodată, centrul comercial va găzdui un magazin C&A şi brandurile Inditex, Zara, Pull and Bear, Bershka şi Stradivarius, care vor avea 2.800 de metri pătraţi.

Dezvoltatorul proiectului preconiza în 2009 o cifră de afaceri anuală a retailerilor de minim 300 de milioane de euro.

Retailerii achită pentru spaţiile din centrul comercial o chirie fixă, care alternează în funcţie de chiriaş, la care se adaugă un procent din vânzări, între 1,75% - 9%.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: centru comercial
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close