Antena 3 CNN Externe Doi sugari şi o infirmieră, morţi în explozia de la maternitatea din Mexic. Zeci de alţi bebeluşi şi adulţi au fost răniţi. VEZI MOMENTUL EXPLOZIEI

Doi sugari şi o infirmieră, morţi în explozia de la maternitatea din Mexic. Zeci de alţi bebeluşi şi adulţi au fost răniţi. VEZI MOMENTUL EXPLOZIEI

Doi sugari şi o infirmieră, morţi în explozia de la maternitatea din Mexic. Zeci de alţi bebeluşi şi adulţi au fost răniţi. VEZI MOMENTUL EXPLOZIEI
Sursa foto: Foto: telemundo.com
30 Ian 2015   •   11:00

O explozie de gaz într-o maternitate din Mexic a provocat moartea a doi sugari şi a unei infirmiere şi rănirea a cel puţin alte 73 de persoane, în timp ce imobilul a fost pe jumătate distrus, scrie AFP.

Circa 40% din structura spitalului din cartierul Cuajimalpa al capitalei Ciudad de Mexico a fost distrusă de explozie, produsă joi dimineaţă în jurul orei locale 07.00 (13.00 GMT), în timp ce un camion de gaz alimenta unitatea spitalicească, probabil din cauza unei scurgeri de la pompa vehiculului.


Printre răniţi se află nouă bebeluşi şi şapte adulţi în stare gravă, conform serviciilor sanitare locale. Mulţi dintre ei au fost loviţi de fragmente de sticlă la momentul exploziei.

MOMENTUL EXPLOZIEI



Autorităţile locale au anunţat iniţial moartea unui sugar şi a unei infirmiere, dar ulterior primarul Ciudad de Mexico, Miguel Angel Mancera, a făcut public decesul unui al doilea bebeluş.

Primarul a declarat că trei operatori ai companiei care livra gaz spitalului, dintre care doi au fost răniţi, sunt reţinuţi de poliţie. El a precizat că compania, Gas Express Nieto, deserveşte municipalitatea capitalei federale mexicane din 2007.

De la primele ore ale dimineţii, primarul și miniștrii din guvernul federal s-au deplasat la faţa locului. Echipe specializate şi pompierii caută încă printre dărâmături alte eventuale victime. Rudele celor care se aflau în spital la momentul exploziei au venit să se intereseze de soarta lor, deşi în jurul maternităţii persistă încă un puternic miros de gaz.

"Aştept noutăţi de la nepoata mea. Ea a născut ieri. Suntem disperaţi, nu știm nimic", a declarat Martha Castellanos.

O anestezistă care s-a prezentat ca în fiecare zi la locul de muncă la ora 08.00 a fost șocată să vadă starea în care se află maternitatea.

"Niciodată nu mi-aş fi putut imagina un asemenea lucru. Sunt consternată", a spus ea, precizând că o bună parte din colegii ei se aflau la serviciu în momentul exploziei.

Zona de urgenţă pentru nou-născuţi a fost printre cele mai afectate de explozie şi este "practic distrusă", a spus Adrian Ruvalcava, şeful administraţiei districtului Cuajimalpa.

"Urmările seamănă cu cele ale unui cutremur de pământ din urmă cu mai mulţi ani", a mai spus el, referindu-se la seismul care a distrus o bună parte din Mexic în 1985.

Pe contul său de Twitter, preşedintele Enrique Pena Nieto şi-a exprimat "tristeţea şi solidaritatea cu răniţii şi apropiaţii celor care au murit în spitalul din Cuajimalpa".

Papa Francisc a evocat şi el tragedia pe contul său de Twitter. "Ne rugăm pentru victimele exploziei de la spitalul din Cuajimalpa şi pentru familiile lor, fie ca Domnul să le dea pace și putere", a scris Suveranul Pontif.

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close