Antena 3 CNN Externe Funeraliile "Doamnei de Fier" în cifre. Care este costul total al ceremoniei de înmormântare

Funeraliile "Doamnei de Fier" în cifre. Care este costul total al ceremoniei de înmormântare

Funeraliile "Doamnei de Fier" în cifre. Care este costul total al ceremoniei de înmormântare
17 Apr 2013   •   13:30

Aproximativ 4.000 de poliţişti, peste 2.300 de invitaţi, opt cai, aproape 170 de ţări reprezentate, cel puţin 6.650 de mesaje de condoleanţe online sunt datele oficiale ale funeraliilor baroanei Margaret Thatcher, fost premier al Marii Britanii, informează AFP.
   
LIVE VIDEO Au început funeraliile fostului premier Margaret Thatcher. Regina Elisabeta participă la înmormântarea "Doamnei de Fier"

Peste 2.300 de invitaţi, între care demnitari reprezentând aproape 170 de ţări din lume asistă la funeraliile Doamnei de Fier. Între ei se află doi şefi de stat, 11 premieri, 17 miniştri de Externe, 32 de miniştri şi secretari de stat britanici şi 30 de membri din cadrul fostelor Guverne conduse de către Margaret Thatcher.
   
Unsprezece teritorii britanice sunt reprezentate la ceremonie. În total, 50 de persoane asociate Insulelor Falkland sunt prezente la funeralii, inclusiv foşti combatanţi.
   
Peste 4.000 de poliţişti sunt mobilizaţi şi peste 1.800 de instituţii mass-media au fost acreditate pentru a relata despre ceremonie.
   
Aproximativ 6.650 de mesaje de condoleanţe au fost scrise în registrul online deschis pe site-ul Downing Street, numărul 10, până marţi seara.
   
Fotografii difuzate de către serviciile premierului pe Flickr o prezintă pe Doamna de Fier în anii în care s-a aflat la putere, dar şi obiecte care i-au fost asociate, au fost vizualizate de 36.300 de ori.
   
Pagina de Facebook a premierului a fost vizualizată de 1,2 milioane de ori de la decesul baroanei Thatcher, pe 8 aprilie, la vârsta de 87 de ani.
  
În total, 19 lovituri de tun sunt trase din Turnul Londrei, marcând ceremonia.
   
Peste 700 de militari sunt mobilizaţi pe ruta cortegiului funerar, prezentând onorul la trecerea sicriului, învelit într-un Union Jack.
   
Itinerariul procesiunii are o lungime de 1,9 kilometri, în centrul Londrei, de la Capela St. Mary Undercroft de la Palatul Westminster şi până la Catedrala St. Paul, trecând o ultimă dată prin faţa numărului 10 de pe Downing street şi oprindu-se la Biserica St. Clement Danes aparţinând Royal Air Force.
   
Opt cai din cadrul Regimentului Regal de Artilerie participă la procesiune, inclusiv "Mister Twister".
  
Costul total al ceremoniei este evaluat la aproximativ zece milioane de lire sterline (aproximativ 11,6 milioane de euro), suportat în parte de către stat şi în parte de către familie.
   
Aproape 900 de persoane au anunţat pe pagina de Facebook "Maggie: călătorie sprâncenată" că vor fi prezente la Catedrala St. Paul la ora locală 11.00 (13.00, ora României) pentru a-i aduce, în felul lor, un ultim omagiu Doamnei de Fier.
 

×
Subiecte în articol: Margaret Thatcher
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close