Antena 3 CNN Externe Grecii au ales să rămână de partea Europei. După numărarea a 98,7% din voturi, partidul Noua Democraţie ar fi câştigător

Grecii au ales să rămână de partea Europei. După numărarea a 98,7% din voturi, partidul Noua Democraţie ar fi câştigător

Grecii au ales să rămână de partea Europei. După numărarea a 98,7% din voturi, partidul Noua Democraţie ar fi câştigător
Sursa foto: Foto: Washington Post
de O.P.    |    18 Iun 2012   •   05:35

Marele câştigător al alegerilor parlamentare este partidul Noua Democraţie, care s-a plasat cu aproape trei procente în faţa formaţiunii Stânga Radicală, după numărarea a 98.7% dintre sufragii. Acesta din urmă a promis scoaterea Greciei din Zona Euro. Analiştii politici consideră că formarea unui guvern rămâne o sarcină dificilă.

Rezultatele preliminare ale scrutinului legislativ, organizat ieri în Grecia, au arătat că grecii au ales să rămână în Zona Euro. Lupta s-a dat între partidul Noua Democraţie, care a obţinut 29.7 procente, şi Stânga Radicală, aflat cu doar trei procente în urmă, la 26.9, după numărarea a 98.7% dintre voturi. Liderii formaţiunii Noua Democraţie au dat asigurări că vor face tot posibilul ca Grecia să-şi respecte angajamentele cu Uniunea Europeană.

Distanţa dintre primele două clasate a fost una strânsă la început, de doar jumătate de procent. Syriza, formaţiunea de pe locul secund, a promis că va scoate Grecia din Zona Euro.

Imediat după anunţarea primelor rezultate, elenii s-au împărţit în două tabere, dar toţi speră ca politicienii să ajungă la o înţelegere pentru formarea unui nou Guvern.

În urma scrutinului, în Parlament va reveni şi partidul de extremă dreaptă Zori de Aur. Formaţiunea neo-nazistă a promis că va lupta pentru încetarea acordurilor cu Uniunea Europeană.


×
Parteneri
Marcel Boloş, planuri pentru creşterea TVA-ului în România
x close