Antena 3 CNN Externe Ministrul german de finanțe EXCLUDE din nou orice reparație de război pentru Grecia

Ministrul german de finanțe EXCLUDE din nou orice reparație de război pentru Grecia

Ministrul german de finanțe EXCLUDE din nou orice reparație de război pentru Grecia
05 Mai 2015   •   21:25

Ministrul german de finanțe Wolfgang Schauble a reafirmat marți că problema reparațiilor de război pentru Grecia este închisă, subliniind în același timp că nu trebuie uitată responsabilitatea morală a țării sale în privința crimelor comise de naziști.
Dosarul pentru plata reparațiilor este închis, a afirmat ministrul, într-o declarație făcută la Berlin și preluată de AFP. El a reiterat astfel poziția exprimată în ultima perioadă în această problemă de guvernul german, confruntat cu cererile insistente din partea Atenei de a redeschide dosarul despăgubirilor de război.

Declarația ministrului conservator intervine după ce președintele german Joachim Gauck a făcut apel, la sfârșitul săptămânii trecute, la 'sondarea posibilităților de despăgubire' pentru țările care au avut de suferit din cauza ocupației naziste, Grecia fiind una dintre cele mai afectate.

'Noi nu suntem numai ceea ce suntem astăzi, ci și descedenții acelora care au devastat Europa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial', a afirmat președintele Gauck, considerat o autoritate morală importantă în Germania, chiar dacă funcția sa este una onorifică.

Afirmațiile sale au fost considerate de unii o 'breșă' în poziția germană asupra reparațiilor de război, dar nu este așa, a explicat Schauble. 'Președintele nu a vorbit de reparații, el a vorbit de faptul că încă sunt oameni care suferă de consecințele războiului. El ne-a cerut să nu uităm ', a afirmat Wolfgang Schauble, potrivit Agepres. 

×
Subiecte în articol: Wolfgang Schäuble Grecia
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close