Antena 3 CNN Externe Scene șocante! O teroristă cu un bebeluș în spate s-a aruncat în aer într-un sat din Camerun

Scene șocante! O teroristă cu un bebeluș în spate s-a aruncat în aer într-un sat din Camerun

Scene șocante! O teroristă cu un bebeluș în spate s-a aruncat în aer într-un sat din Camerun
Sursa foto: Foto: Agerpres/EPA
24 Dec 2015   •   13:51

O teroristă kamikaze care purta în spate un bebeluș s-a aruncat în aer miercuri noapte într-un sat din nordul Camerunului, aproape de frontiera cu Nigeria, în explozie pierzându-și viața copilul și cel puțin încă o persoană, au declarat joi pentru EFE surse militare.

Atacul, pus pe seama grupării jihadiste Boko Haram, din Nigeria vecină, a provocat panică în localitatea Keliari, peste o sută de locuitori fugind în orașele apropiate. Autoritățile cameruneze nu au făcut până în prezent nicio declarație publică despre cele întâmplate.

Totodată, jihadiști despre care se crede că ar face parte din Boko Haram au blocat miercuri accesul camioanelor care transportau alimente către localitățile din nordul țării. Armata cameruneză a intervenit pentru a restabili ordinea și pentru a-i respinge pe atacatori, unul dintre aceștia fiind ucis.

În ultimele luni, Boko Haram și-a extins atacurile în țările vecine, precum Nigeria și Niger. Guvernul camerunez a făcut din lupta împotriva Boko Haram una dintre principalele sale priorități. Ministerul apărării din această țară intenționează să aloce pentru anul viitor 300 de milioane de euro pentru a lupta împotriva grupării fundamentaliste islamice.

 

×
Subiecte în articol: Camerun
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close