Antena 3 CNN Life Știinţă Oceanele, în pericol. Oamenii de ştiinţă NU au anticipat aşa ceva

Oceanele, în pericol. Oamenii de ştiinţă NU au anticipat aşa ceva

Oceanele, în pericol. Oamenii de ştiinţă NU au anticipat aşa ceva
de M.C.    |    03 Oct 2013   •   10:00

Sănătatea oceanelor se deteriorează mult mai repede decât se credea, arată ultimele rapoarte, conform CNN.

Un studiu al IPSO (Programul Interneţional privind Starea Oceanelor) avertizează că multiple ameninţări planează asupra apelor oceanice. Acestea sunt afectate de schimbările climatice, absorb CO2 şi astfel le scade alcalinitatea, suferă din cauza pescuitului în exces şi a poluării.
 
Raportul IPSO indică faptul că un eveniment major, care ar duce la dispariţia în masă a speciilor marine, nu este exclus. Organizaţia propune o serie de măsuri pentru a opri aceste modificări ale oceanelor, măsuri care includ o politică mai strictă a emisiilor de CO2 şi noi politici pentru pescuit. 
 
"Raportul de climă al Naţiunilor Unite confirmă că oceanul este cel mai afectat de schimbările planetei, produse de activitatea omului" spune profesorul Dan Laffoley, de la IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii). "Aceste date sunt un motiv în plus să ne alarmăm, dar ne oferă şi un posibil plan de acţiune, pe care trebuie să-l folosim". 
 
Oamenii de ştiinţă spun că acidifierea oceanelor produce efecte care nu au fost anticipate, cum ar fi imposibilitatea peştilor de a detecta mediul în care trăiesc, fenomen care afectează multe specii marine. 

×
Subiecte în articol: schimbari climatice
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close