Antena 3 CNN Timp liber Muzică Google îl omagiază pe Freddie Mercury printr-un nou logo interactiv

Google îl omagiază pe Freddie Mercury printr-un nou logo interactiv

Google îl omagiază pe Freddie Mercury printr-un nou logo interactiv
Sursa foto: Foto: google.ro
05 Sep 2011   •   11:41
Legendarul cântăreţ Freddie Mercury, care ar fi împlinit, luni, 65 de ani, este omagiat de Google printr-un logo animat şi interactiv.

Logo-ul Google este de fapt un scurt videoclip de animaţie, în care se succed imagini inspirate de diverse momente din viaţa şi cariera artistului. Fundalul sonor este asigurat de celebra piesă "Don't Stop Me Now", din repertoriul trupei Queen.

Freddie Mercury s-a născut în Zanzibar, cu numele Farrokh Bulsara, şi a fost educat în India. Mercury a înfiinţat trupa Queen, în 1971, cu Brian May, Roger Taylor şi John Deacon.

Trupa Queen a devenit un nume important în industria rock în 1975, odată cu lansarea celui de-al patrulea album al grupului, "A Night at the Opera", ce conţine legendara piesă "Bohemian Rhapsody", compusă de Freddie Mercury.

Freddie Mercury a mai compus şi versurile pieselor "Crazy Little Thing Called Love", "We Are The Champions", "Somebody To Love"

Artistul a murit pe 24 noiembrie 1991, la vârsta de 45 de ani, la o zi după ce a anunţat în mod public că era bolnav de SIDA.

Google îşi modifică în mod frecvent logoul pentru a marca evenimente semnificative din istoria universală sau pentru a omagia personalităţi ale culturii.


 

×
Subiecte în articol: Google logo omagiu
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Ingredientul cancerigen folosit de majoritatea restaurantelor din România
x close