Antena 3 CNN Life Știinţă Creierul uman, studiat în profunzime de cercetătorii americani. Ce vor să facă oamenii de ştiinţă: "Vom surprinde IMAGINI în timp real"

Creierul uman, studiat în profunzime de cercetătorii americani. Ce vor să facă oamenii de ştiinţă: "Vom surprinde IMAGINI în timp real"

Creierul uman, studiat în profunzime de cercetătorii americani. Ce vor să facă oamenii de ştiinţă: "Vom surprinde IMAGINI în timp real"
de O.P.    |    02 Oct 2014   •   07:46

The Brain Initiative, un ambiţios proiect de cercetare a creierului uman, lansat în 2013 de preşedintele american Barack Obama, a primit marţi prima sa finanţare, în valoare de 46 milioane de dolari, din partea National Institutes of Health (NIH).

"Aceste prime atribuiri de contracte de cercetări ştiinţifice fac parte dintr-un program pe 12 ani ce vizează dezvoltarea instrumentelor şi a tehnologiilor de care avem nevoie pentru a realiza următoarea descoperire majoră în domeniul cercetărilor asupra creierului", a declarat într-un comunicat medicul Francis Collins, directorul NIH.

NIH a selecţionat 58 de proiecte realizate de peste 100 de cercetători din 15 state americane şi din străinătate. Obiectivul acestor experimente: dezvoltarea unor noi tehnologii pentru a înţelege mai bine funcţionarea circuitelor neuronale şi pentru a capta imagini ale creierului în plină funcţionare a acestuia.

Acest program de cercetare este articulat în jurul a trei axe: crearea următoarei generaţii de tehnici de imagistică cerebrală, dezvoltarea unor metode de înregistrare pe scară largă a activităţii cerebrale şi elaborarea unor modele informatice pentru o mai bună înţelegere a funcţiilor specifice ale circuitelor neuronale.

×
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close