Antena 3 CNN Politică Băsescu: Avem un cost al energiei care ne face necompetitivi la nivel european

Băsescu: Avem un cost al energiei care ne face necompetitivi la nivel european

Băsescu: Avem un cost al energiei care ne face necompetitivi la nivel european
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    06 Noi 2013   •   11:31
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România are un cost al energiei care ne face necompetitivi la nivel european, el precizând că ţara noastră se încadrează în tendinţa europeană legată de creşterea continuă a costurilor energiei.
 
În plus, şeful statului a spus că problema costului ridicat al energiei este nu doar a României, ci a întregii Europe.
 
"Avem un cost al energiei care ne face necompetitivi la nivel european, în raport cu Statele Unite, în raport cu China. Şi România se încadrează în această tendinţă europeană  de a creşte continuu costurile energiei", a spus şeful statului.
 
El a menţionat că "una este o liberalizare a costurilor energiei şi să spui că targetul este nivelul european al costului energiei, şi alta e să spui liberalizezi energia dar costul energiei trebuie să urce la nivelul în care nu mai subvenţionezi de la stat".
 
Băsescu a mai arătat că faptul că 70% din exporturile româneşti merg pe piaţa UE probează că România devine tot mai competitivă şi tot mai legată de economia Uniunii.

Citiţi şi Preşedintele critică noile taxe. Băsescu: E greşit să inventăm impozite. Trebuie stimulate investiţiile
 
 

×
Parteneri
Sondaj INSCOP pentru alegerile locale. Topul partidelor
x close