Antena 3 CNN Politică Continuă audierile în comisia parlamentară de anchetare a alegerilor din 2009. Geoană: Modul de operare a fost profund imoral

Continuă audierile în comisia parlamentară de anchetare a alegerilor din 2009. Geoană: Modul de operare a fost profund imoral

Continuă audierile în comisia parlamentară de anchetare a alegerilor din 2009. Geoană: Modul de operare a fost profund imoral
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    29 Mai 2017   •   10:13

Au început audierile în comisia de anchetă a alegerilor parlamentare. Mircea Geoană a dat din nou explicaţii în Parlament.

Deputatul PMP Robert Turcescu l-a întrebat pe Mircea Geoană dacă vizita sa la Vîntu din ajunul alegerilor a dus la pierderea acestora.

„Este o comisie cu privire la rezultatul alegerilor din 2009, nu pe ceea ce se uită sociologii, ce s-a întâmplat”, a răspuns Geoană.

„Cât de mult sau cât de puţin a contat vizita mea în seara de dinainte, e o chestiune subiectivă. Eu cred că a fost un pretext. Cred că este mai interesant de văzut cine stătea pe urmele unui candidat prezidenţial cu o noapte înainte, făcând astfel de poze, cred că e mai interesant, din punctul meu de vedere, pentru eventuale investigaţii, erau nişte jurnalişti bine intenţionaţi, erau alţii... Filiera în care a ajuns această chestiune mi se pare mai interesantă pentru discuţia de astăzi decât opţiunea mai mult sau mai puţin inspirată de a face această vizită. În opinia mea, spun asta fără niciun fel de intenţie de revenire în politica românească, a fost un pretext care a fost folosit şi care a avut un impact, din punctul meu de vedere, modest. Diferenţa de voturi în ceea ce ne spuneau şi sondajele şi ceea ce putem astăzi extrapola, dacă s-ar fi uitat cineva cu atenţie în 2009 la volumul impresionant de probe pe care le-am prezentat la CCR cu privire la procese-verbale şi la situaţii de fraudă masivă, cred că diferenţa era mai mult decât acoperitoare pentru orice impact negativ al vizitei mele. Cum apare practic un filaj în spatele unui candidat la prezidenţiale, este un lucru despre care mai degrabă dumneavoastră ar trebui să fiţi interesaţi”, a afirmat fostul preşedinte al PSD.

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close