Crin Antonescu: "La capitolul justiţie, preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul Băsescu-Geoană-Boc au rămas corigenţi"
"Şi la capitolul justiţie, preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul Băsescu - Geoană -Boc au rămas corigenţi", a afirmat Antonescu, în opinia căruia raportul pune în lumină în continuare "grave disfuncţii, neîndeplinirea unor standarde".
Antonescu a criticat actualul guvern că în ciuda unei susţineri masive în parlament nu a reuşit să-şi atingă obiectivul fixat, cel de ridicare a monitorizării pe justiţie şi nici să îndeplinească toate angajamentele asumate în faţa UE pe acest domeniu.
"În momentul în care preşedintele României, Guvernul, ministrul Justitiţei sprijiniţi de o majoritate parlamentară de 70 %, au avut la dispoziţie toate pârghiile pentru a acţiona în acest sens şi verdictul este acesta, concluzia este doar aceea a unui eşec, pe care toţi aceşti actori şi responsabili politici din România trebuie să şi-l asume", a spus preşedintele PNL.
?În ultimii cinci ani situaţia la acest capitol s-a înrăutăţit, iar pentru preşedintele Băsescu aceşti 5 ani sunt o succesiune de momente de eşec, de promisiuni neonorate? a pus Antonescu tunurile pe Cotroceni.
În ceea ce priveşte criticile formulate de CE la adresa Parlamentului care ar fi obstrucţionat unele dosare de mare corupţie, liderul PNL a ţinut să precizeze că parlamentarii liberali au votat întotdeauna pentru ca legislativul ?să nu fie un obstacol în calea justiţiei chiar şi atunci când a fost vorba de membri ai partidului nostru?.
"Situaţia justiţiei din România e mult mai gravă decât ia în discuţie acest raport al comisiei. Sunt lucruri despre care raportul nu discută sau discută mai puţin, dar care nu sunt mai puţin grave pentru cel care ar trebui să fie beneficiarul funcţionării justiţiei şi anume, cetăţeanul român. Avem in continuare o justiţie greoaie, o justiţie în care cetăţenii nu mai au încredere, o justiţie care în ultimele luni a început să aibă disfuncţii fără precedent", a conchis Antonescu, dând ca exemplu conflictul existent între magistraţi, minister şi guvern şi la disfuncţiile de ordin material şi financiar, precum lipsa banilor pentru utilităţi şi citaţii care ameninţă să blocheze funcţionarea acestui sistem.
Antena3.ro
-
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 9 comentarii -
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 25 comentarii
-
-LELOR, Crin e un cadindat Ultra Minor. Nu ma Mai Deranjati cu Crin. .=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.= EBA este VIITORUL LUMINOS al patriei voastre, NESPALAZILOR.
.=.=.=.=.=.=.=.=.=.==.=.=.=.=.=.=.==.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.==..=.==.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.==.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.==.=.=.=.=.=.=.=.=..=.==.=.=.=.=.=.=.
- REPET, SA NU IMI CRITICE NIMENEA CONDUCEREA ! - NIMENEA. = = Si acum, haideti, miscati MURDARILOR.
.=.==.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=..=.==.=.=.=.=.=.=.=.=..==.=.=.=.==.=.=.=.=.===.=.=.=.=.==.=.=.==.=.=.==.=.=.=.=.=.==.=.=.==.=.=.=.==.=.=.=.=.=.==.=.=.==.=.=.=.=.==.=.=.=.==.=.=.
RE=GRU=PA=REA in jurul lui TB ca sa va fie mai bine. Haide-haide MURDARILOR.
.=.=.==.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.==.=.=.=.=.=.==.=.=.=.=.=.==.=.=.=.==.=.=.=.==.
EBA-i VIITORUL tau, ma NESPALATILOR. = EBA este VIITORUL LUMINOS al patriei voastre, Ma-SHTOARFELOR -
=.=.=.=.=.=.=.=.=.==.=.=.=.==.=.=.=.=.==.=.=.=.=.=.==.=.=.=.=.=.=.==.==.=.==.=.=.=.==.=.=.=.=.==.=.=.=.==.=.=.=.==.=.=.==.=.=.=.==.=.=.=.==.=.==.=.=.=.==.=.=.=.=.==.=.=.==.=.=.=.=.=.=.=.=.=.==.=.=.=.=.=.==.=.=.==.=.
REPET, SA NU IMI CRITICE NIMENEA CONDUCEREA ! - NIMENEA. = = = = EBAse este VIITORUL LUMINOS al patriei voastre, Ma-NESPALATILOR- REPET , SA NU IMI CRITICE NIMIENEA CKONDUCEREA ! - NIMIENEA. = EBAase este VIITORUL LUMINOS al patriei voastre, Ma-NOROI UMAN ! = .=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.= EBA este VIITORUL LUMINOS al patriei voastre, NESPALAZILOR. - REPET, SA NU IMI CRITICE NIMENEA CONDUCEREA ! - NIMENEA. = = Si acum, haideti, miscati MURDARILOR. RE=GRU=PA=REA in jurul lui TB ca sa va fie mai bine. Haide-haide MURDARILOR. EBA-i VIITORUL tau, ma NESPALATILOR. = EBA este VIITORUL LUMINOS al patriei voastre, Ma-SHTOARFELOR - REPET, SA NU IMI CRITICE NIMENEA CONDUCEREA ! - NIMENEA. = = = = EBAse este VIITORUL LUMINOS al patriei voastre, Ma-NESPALATILOR- REPET , SA NU IMI CRITICE NIMIENEA CKONDUCEREA ! - NIMIENEA. = EBAase este VIITORUL LUMINOS al patriei voastre, Ma-NOROI UMAN ! = EBA este VIITORUL LUMINOS al patriei voastre, NESPALAZILOR. - REPET, SA NU IMI CRITICE NIMENEA CONDUCEREA ! - NIMENEA. = = Si acum, haideti, miscati MURDARILOR. RE=GRU=PA=REA in jurul lui TB ca sa va fie mai bine. Haide-haide MURDAR -
Vad ca ni in aceasta pagina nu scap de idiotii pedelisti,sunt ,probabil,ofiteri de serviciu,cu simbrie data de cotroceni pe banii nostri.AUZITI CRETINILOR,DESI E INCA DEPARTE DE CUM AR TREBUI SA FIE(MA REFER LA DISCURS)CRIN ANTONESCU ESTE SINGURA SANSA DE A SCHIMBA CEVA IN ROMANIA....iar pentru celilalti idioti care citesc ziarele invers si se uita la OTV...aflati ca in PNL Crin Antonescu a fost mereu in opozitie cu unele masuri mai"cidate "ale Guvernului Tariceanu...CARE GUVERN A FOST CEL MAI PERFORMANT DIN ISTORIA POSTEDECMBRISTA...asa ca mars la spalat buda lui Base,neispravitilor,si datii multi pupici(acolo unde corpul lui face fese-fese).
-
O sa crapati de ciuda cand o sa vedeti ca acest Crin-A. nu va intra nici in turul doi, dar sa mai si castige. Daca e atat de destept si priceput in politica pe cat zice, de ce nu a rezolvat problema cand a fost PNL-ul la guvernare. Au schimbat ministri precum tiganii caii, de buni ce erau.
-
mihai, esti atemporal, habar nu ai de realitatea care e in jurukl. Visezi cai verzi pe peretii scolii unde ai fost pana la absolvirea celor 8 clase.Hye, looser.
-
Attila bacsi,io rog la tine ori sa taci,(ca sa ramai un filozof cum te crezi)ori sa motivezi ceea ce ti-a fatat singurul neuron bolnav(pe care ,de altfel,il detii ilegal)Afla ca traiesc in aceasta cruda realitate a nenorocitei asteia de tara adusa la sapa de lemn de o clasa politica razboinica,revansarda,inculta si foarte artagoasa...EU O TORN PE RIDZI,TU IL DAI IN GAT PE PETZI,EL O "ARANJEAZA"PE MITZI...si o tin intr-o vanzoleala cu iz gretos de circ,pe care ni-l servesc in loc de paine...Despre c.Antonescu am spus-o raspicat:prin caracterul lui poate "educa"aceasta clasa politica,pentru ca el nu invrajbeste nici clasa politica si nici diferitele categorii sociale("tinichigii" contra"filozofi,"profesori contra magistrati,privati contra bugetari)asa cum a procedat Basescu.In plus,el poate aduce Romaniei o credibilitate mai mare pe plan extern,dar toate acestea,cu o conditie;SA-SI GANDEASCA,SA-SI AJUSTEZE SI SA-SI CENZUREZE DISCURSUL....pentru ca,de exemplu,eu imi permit sa folosesc expresii mai dure,EL NU ARE VOIE(vezi codoasa batrana,pipitze politice,etc)...AI INTELES CUM STA TREABA, ATTILA BACSI?meniofoso dake nu intelegi la mine...
-
Mai bine corigent, decat REPETENT ca guvernul Tariceanu
-
Daaa laleauo.... guvernul boooc e muuult mai bun decat tariceaaaanuuuu.... daaaa... asa v-aauuuuu zis vouaaaaaa la pdlici?
-
o corigenta e mai sanatoasa decat repetenta guvernului tariceanu!!!!!!
-
ai auzit versul: "lasa-neeeeeeeeeee, lasa-neeee!!!!!!!". Asta iti cerem si noi tie crinulet tata
-
antonescule, parca tu ai fi vre-un tepes ! toti va credeti ,,TEPESI' inainte de alegeri !!!!!!!
-
Abia astept alegerile sa schimbam guvernul varza a la Cluj. Sa ma scuze clujenii, chiar imi place varza aia, dar nu la guvern. Fortza Crin!
-
crinuletu` cel destept/ e mereu un "repetent"de politica habar nu are/ dar el vrea o leafa mare!!!!!!!
-
Perfect adevarat. Eu, ca foarte multi romani am trait mai bine pe vremea guvernului Tariceanu!
-
se bucura ca a fost sanctionata tara pentru justitie, isi crede partidul curat?uita ca ei impreuna cu PSD-ul nu vor sa voteze ridicarea imunitatii lui Nastase pentru a fi judecat, sau astea sunt aspecte pe care nu prea le cunoaste, ca doar na, trece rar prin Parlament si atunci e in vizita sau trebuie sa treaca sa semneze statul de plata...
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Si acum pentru idiotul "tzelor" etc. Esti trist ? Esti cocalar? Asculti manele? Ai un neuron in creierul ala de bou! Ai ramas singur? Maneaua nu te mai satisface? Ai incercat sa te sinucizi ? Incearca ! Poate asa mai scapam de cretini ca tine ! Tu chiar faci umbra degeaba! Sinucide-te cocalare !