Antena 3 CNN Politică Sebastian Ghiţă, contracte bănoase cu Ministerul Mediului

Sebastian Ghiţă, contracte bănoase cu Ministerul Mediului

Sebastian Ghiţă, contracte bănoase cu Ministerul Mediului
Sursa foto: Foto: Facebook / Sebastian Ghita
19 Dec 2015   •   14:21

Mediul este alt sector din care firmele controlate de Sebastian Ghiţă au scos bani frumosi de la stat. Sume cu multe zerouri au luat calea acestor companii, via Ministerul Mediului şi instituţiile din subordine. Contracte puţine, însă foarte bănoase, au fost obţinute de deputatul prahovean.

 
Sute de contracte publice în valoare de peste un miliard de lei. Acesta este bilanţul afacerilor lui Sebastian Ghiţă cu statul, pe bani publici. Totul printr-un păienjeniş de firme.
 
Ministerul Mediului a semnat cu firmele lui Sebastian Ghiţă două contracte, de peste 600 de mii de lei. Un mizilic, pentru că grosul banilor au fost furnizaţi de instituţiile din subordinea Ministerului.
 
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a semnat tot două contracte cu Asesoft şi cu o altă firmă deţiută la acel moment de Sebastian Ghiţă, însă valoarea lor e fabuloasă. Împreună, au încasat 110 milioane de lei, fără TVA. Unul din ele, cel mai bănos, a fost acordat printr-o licitaţie restrânsă şi accelerată.
 
Alte două instituţii din subordinea Ministerului Mediului i-au oferit contracte de milioane lui Sebastian Ghiţă.
 
Administraţia Naţională Apele Române a încheiat şase contracte cu firmele deputatului, de peste 6 milioane de lei, fără TVA. Garda de Mediu a contribuit mai modest la prosperitatea controversatului om de afaceri, cu doar 1,2 milioane de lei. 
 
În total, mediul l-a îmbogăţit pe Sebastian Ghiţă cu aproape 120 de milioane de lei, şi asta fără TVA
 
Şi acesta nu este singurul domeniu care a umplut conturile firmelor lui Sebastian Ghiţă. Despre celelalte şi contracte de milioane cu statul, în episodul următor.
 

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close