Antena 3 CNN Politică Kovacs: Exclud ca Tokes să fie pe lista UDMR pentru PE

Kovacs: Exclud ca Tokes să fie pe lista UDMR pentru PE

Kovacs: Exclud ca Tokes să fie pe lista UDMR pentru PE
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    23 Noi 2013   •   17:09

Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR a adoptat, sâmbătă, regulamentul privind desemnarea candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European, secretarul general al Uniunii declarând că lista va fi finalizată până în martie 2014 şi că exclude posibilitatea ca Laszlo Tokes să fie pe listă.

"Trebuie să aibă 18 ani fiecare candidat, desigur, să cunoască limbi străine, să nu fi colaborat cu fosta Securitate - cu actuala, nu ştim dacă cineva colaborează - respectiv trebuie să fie susţinut cel puţin de o organizaţie judeţeană sau de organizaţia noastră de tineret sau de o platformă ideologică", a precizat secretarul general al UDMR, Kovacs Peter, potrivit Mediafax.

El a arătat că decizia privind ordinea candidaţilor pe lista electorală va fi luată, în primă fază, de Consiliul Permanent al Uniunii, iar decizia finală aparţine CRU. "Asta însemnând că la începutul lunii martie vom avea lista finalizată", a spus el.

Kovacs a adăugat că în acest moment exclude posibilitatea ca Laszlo Tokes să se regăsească pe lista UDMR pentru europarlamentare, acuzându-l de trădare.

"Deci noi, în 2009, am colaborat cu Tokes Laszlo, a fost primul pe lista UDMR şi în prima zi după alegeri a întors spatele UDMR, asta înseamnă, de fapt, trădare, la asta s-a referit domnul preşedinte Kelemen Hunor. În momentul de faţă, exclud varianta ca Tokes Laszlo să fie pe lista UDMR, chiar şi dânsul a afirmat că nu crede în acest lucru", a arătat Kovacs. 

El a menţionat că pe lista UDMR s-ar putea regăsi persoane de la alte partide, precum PCM, cu condiţia ca acestea să renunţe la calitatea de membru în acele formaţiuni, în favoarea UDMR.

"Sunt două partide maghiare în afara UDMR. Cu PCM, în perioada următoare vom avea discuţii care probabil se vor referi şi la o eventuală colaborare în cazul alegerilor europarlamentare, dar vom vorbi şi despre perioada care vine după aceste alegeri. Cu partidul lui Tokes Laszlo (PPMT - n.r.), eu nu cred că avem despre ce să discutăm. UDMR va avea listă la aceste alegeri, deci, dacă găsim un punct de colaborare, desigur numai despre lista UDMR putem să discutăm şi, conform legii, fiecare persoană, fiecare candidat care apare pe lista noastră trebuie să fie obligatoriu membru UDMR. Deci fiecare candidat al nostru care va apărea pe listă, conform legii partidelor politice, trebuie să fie membru UDMR. Asta automat însemnând că îşi pierde calitatea de membru într-un alt partid", a spus Kovacs, precizând că, potrivit legii, fiecare cetăţean are dreptul de a fi membru doar într-un partid.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, tot sâmbătă, la CRU al UDMR de la Târgu Mureş, că scopul Uniunii este să-şi păstreze reprezentarea în Parlamentul European, pentru că altfel nimeni nu îi va putea apăra interesele, neexcluzând colaborarea cu alte formaţiuni politice, dar precizând că nu va fi oferit loc celor care au abuzat de încrederea UDMR.



×
Subiecte în articol: Laszlo Tokes alegeri europarlamentare
Parteneri
Pensii mai mari pentru români, cu aceste acte
x close