Antena 3 CNN Politică Ministrul de Externe va face o vizită oficială în Israel, pentru aprofundarea relaţiilor de cooperare

Ministrul de Externe va face o vizită oficială în Israel, pentru aprofundarea relaţiilor de cooperare

Ministrul de Externe va face o vizită oficială în Israel, pentru aprofundarea relaţiilor de cooperare
Sursa foto: Foto: Mediafax
27 Mai 2012   •   14:58

Ministrul de Externe, Andrei Marga, va face, de luni până miercuri, o vizită oficială în Israel, tema fiind aprofundarea relaţiilor de cooperare bilaterale, oficialul român urmând să aibă întâlniri cu preşedintele, premierul, preşedintele Parlamentului şi cu ministrul israelian de Externe.

MAE precizează, într-un comunicat, citat de agenţia Mediafax, că vizita, care cuprinde şi o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii originarilor din România, este făcută la invitaţia ministrului israelian de Externe, Avigdor Lieberman, şi se înscrie în logica împărtăşită de guvernele român şi israelian privind aprofundarea relaţiilor de cooperare bilaterale.
   
"În cadrul vizitei, şeful diplomaţiei române va avea consultări cu omologul său israelian, Avigdor Lieberman. Discuţiile se vor concentra asupra stadiului raporturilor bilaterale dintre România şi Statul Israel, cu accent asupra perspectivelor de valorificare a oportunităţilor economice existente într-un număr de domenii conexe. În acelaşi timp, cei doi demnitari vor trece în revistă temele politice de interes comun ale agendei regionale şi internaţionale", informează MAE.
   
Vizita va mai cuprinde primiri la preşedintele Statului Israel, Shimon Peres, la prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi la speaker-ul Knesset-ului (preşedintele Parlamentului israelian) Reuven Rivlin.
   
Ministrul Andrei Marga se va întâlni şi cu Dan Meridor, vicepremier şi ministru pentru serviciile de informaţii şi energie atomică, cu Uzi Landau, ministru pentru energie şi resurse de apă, şi cu Daniel Hershkowitz, ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei.
   
Ministrul de Externe va susţine o conferinţă la Institutul Truman (The Harry S. Truman Research Institute for the Advancement of Peace) din cadrul Universităţii Ebraice din Ierusalim şi va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii originarilor din România.

×
Parteneri
Marcel Boloş, planuri pentru creşterea TVA-ului în România
x close