Antena 3 CNN Politică Parlamentul a decis scăderea TVA la 5% pentru alimentele de bază. PDL: "A fost o eroare"

Parlamentul a decis scăderea TVA la 5% pentru alimentele de bază. PDL: "A fost o eroare"

Parlamentul a decis scăderea TVA la 5% pentru alimentele de bază. PDL: "A fost o eroare"
Sursa foto: Foto: Intact Images
20 Oct 2010   •   11:19

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care se instituie aplicarea unui TVA de 5% pentru alimentele de bază şi o iniţiativă legilativă care presupune neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei. Deputaţii PDL în frunte cu ministrul de Finanţe susţin, însă, că nu este vorba decât despre o eroare, care urmează să fie reparată.

Proiectul de lege referitor la scăderea TVA pentru alimentele de bază, precum pâinea, carnea, laptele, ouăle, uleiul şi zahărul, a fost iniţiat de parlamentarii PSD+PC şi PNL, iar Camera Deputaţilor este forul decizional.

"În plen a fost adoptată, la vot final, iniţiativa noatră de reducere a cotelor de TVA pentru produsele alimentare de bază. Iată că deja unul dintre obiectivele programului de guvernare lansat la Congres a fost atins", a declarat, miercuri, preşedintele Comsiei de Buget-Finanţe din Cameră, deputatul PSD Viorel Ştefan, citat de Mediafax.

"Iniţiativa legislativă va intra în vigoare de la momentul publicării în Monitorul Oficial", a mai spus Viorel Ştefan.

Camera Deputaţilor a adoptat şi o propunere legislativă de modificare a Codului Fiscal, iniţiată de deputatul PDL Mircia Giurgiu. Aceasta prevede că "venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin scăderea din venitul din pensii a sumei de 2.000 de lei neimpozabile lunare". Şi tot marţi, deputaţii au decis ca persoanele care se pensionează anticipat să nu fie penalizate.

Proiectele de lege urmează să fie transmise preşedintelui Traian Băsescu pentru promulgare.

"O eroare de tehnică legislativă"

Întrebat ce părere are despre adoptarea proiectului de lege, deputatul PDL Gelu Vişan a declarat, miercuri, că este vorba doar despre "o eroare de tehnică legislativă".

"Se mai întâmplă în Parlament", a declarat Gelu Vişan. "Această situaţie o s-o reglăm tot printr-un vot în Parlament", a mai spus deputatul PDL.

Gelu Vişan: Scăderea TVA, o eroare de tehnică legislativă


Ministrul de Finanţe a votat "eroarea"


Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, susţine, de asemenea, că votul din Camera Deputaţilor a fost eronat. Potrivit acestuia, există două variante prin care se poate repara votul de marţi.

"A fost o eroare, pentru că s-a ştiut că e raport de respingere. Acum există două variante: fie preşedintele să retrimită cele două proiecte înapoi în Parlament, fie Guvernul să corecteze printr-un act normativ", a declarat ministrul de Finanţe.

Iniţiativa a fost adoptată în sesiunea de vot final, cu unanimitate, respectiv 290 de voturi "pentru". Printre cei care se aflau în Parlament la momentul votului s-a numărat şi ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu.

Ialomiţianu: A fost o eroare


Aplicarea măsurii, privită cu scepticism

"Noi nu putem decât să salutăm decizia, este una excelentă. Deşi ne surprinde pe toţi de ce aflăm abia după o zi. Este o chestiune excepţională dacă acest TVA de 5% pentru alimente se va aplica", a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Adrian Rădulescu.

Secretarul de stat s-a arătat, însă, sceptic în privinţa aplicării acestei măsuri.

"În mod normal ar trebui să se reducă preţul alimentelor cu aproape 20%. Eu cred că nu se va întâmpla acest fenomen, pentru că îi cunoaştem pe şacalii care administrează", a mai spus Rădulescu.

Adrian Rădulescu despre scăderea TVA


Preţurile alimentelor de bază înainte şi după aplicarea măsurii



×
Subiecte în articol: Camera Deputatilor TVA scadere alimente
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close