Antena 3 CNN Politică Timişoara 1989 - 26 de ani de când a început Revoluţia

Timişoara 1989 - 26 de ani de când a început Revoluţia

Timişoara 1989 - 26 de ani de când a început Revoluţia
Sursa foto: Foto: ro.wikipedia.org
de M.Z.    |    16 Dec 2015   •   14:34

În urmă cu 26 de ani, la Timişoara s-a strigat pentru prima oară "Jos Ceauşescu!".

 
Mii de oameni se revoltau în stradă, la Timişoara, faţă de măsurile luate de preşedintele Nicolae Ceauşescu, dar şi faţă de represiunile regimului comunist. 
 
Demonstranţii au fost bătuţi şi arestaţi. Revoluţia s-a propagat însă zilele următoare în toată ţara, iar eroii care şi-au dat viaţa pentru libertate au rămas în memoria românilor. 
 
Pe 15 decembrie 1989, mai mulţi enoriaşi protestanţi s-au adunat în faţa casei parohiale a lui Laszlo Tokes din Timişoara. Oamenii doreau să împiedice evacuarea pastorului, care era într-un conflict deschis cu Episcopia Reformată de Oradea.
 
Pe 16 decembrie 1989, numărul celor adunaţi crescuse la circa 400 de persoane, majoritatea nemaifiind enoriaşi reformaţi, ci cetăţeni ai Timişoarei, de diferite etnii şi confesiuni. 
 
După-amiaza s-a strigat pentru prima dată "Jos Ceauşescu!". Autorităţile locale au trimis trupe de Armată, Miliţie şi Securitate pentru a dispersa mulţimea. 
 
Demonstranţii au fost bătuţi şi arestaţi pînă târziu în noapte. În Bucureşti, generalul Iulian Vlad, comandantul Securităţii, a convocat o şedinţă de urgenţă cu principalii şefi de servicii din cadrul organului de represiune. Vlad a decis, la finalul şedinţei, să trimită o echipă operativă la Timişoara, pentru a evalua situaţia.
 
În oraşul de pe Bega, autorităţile comuniste au luat măsuri pentru a linişti spiritele. În noaptea de 16 spre 17 decembrie, caloriferele erau fierbinţi, iar la robinete curgea apă caldă. Timişorenii nu au renunţat însă la proteste. 
 
Pe 17 decembrie, încă de la primele ore ale dimineţii, mii de oameni s-au adunat în centrul Timişoarei. De aici, revoluţia s-a propagat în toată ţara.

×
Subiecte în articol: revolutie revolutie 1989 Timisoara
Parteneri
Misterul navei scufundate în Marea Neagră se adâncește
x close