Antena 3 CNN Actualitate Anchetă după agresiunea de la Nana. Omul lui Udrea s-a ales cu dosar penal

Anchetă după agresiunea de la Nana. Omul lui Udrea s-a ales cu dosar penal

Anchetă după agresiunea de la Nana. Omul lui Udrea s-a ales cu dosar penal
Sursa foto: Foto: thelibertybeacon.com
de M.Z.    |    08 Mai 2014   •   17:57
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa au început, joi, urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de loviri şi alte violenţe, precum şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în cazul femeii agresate de reprezentanţi ai PMP.
 
"La Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa a fost înregistrat un dosar având ca obiect împrejurările în care s-a produs incidentul petrecut în parcul din localitatea Nana, judeţul Călăraşi, în ziua de 7 mai, constând în agresarea unei persoane de sex feminin în vârstă de 62 ani. Cu privire la acest incident, în aceeaşi zi, s-a sesizat din oficiu Poliţia Rurală Curcani, judeţul Călăraşi", informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
 
Este vorba de agresarea femeii de 62 de ani, caz prezentat la Antena 3. În urma agresiunii, femeia a suferit leziuni, controlul de specialitate stabilind că aceasta prezintă contuzii la nivelul braţelor şi şoldului. 

Poliţiştii din localitatea Curcani, comuna Nana, judeţul Călăraşi s-au autosesizat şi au deschis un dosar de cercetare privind agresarea unei femei de către reprezentanţi ai PMP, în timpul unei vizite a Elenei Udrea în comuna Nana, fiind făcute cercetări pentru lovire sau alte violenţe.

Incidentul a avut loc în timpul vizitei făcute de Elena Udrea în parcul din comuna Nana, în campania electorală a PMP. 
 
Reprezentanţii IPJ Călăraşi au precizat că, din verificările efectuate până în prezent, a fost identificat "F. Ştefan, de 45 ani, din comuna Curcani, judeţul Călăraşi, care, pe fondul unor discuţii contradictorii, ar fi agresat fizic o femeie de 62 ani, din comuna Nana". Surse apropiate anchetei au precizat că agresorul este Ştefan Fileaţă, care o însoţea pe Elena Udrea în vizita făcută în parcul din comuna Nana. 
 
Femeia agresată nu a depus până acum plângere la Poliţie.

Informaţia a fost prezentată joi, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
 
Poliţiştii s-au autosesizat după ce Antena 3 a prezentat imagini filmate în timpul incidentului, susţinând că femeia voia să se plângă de modul în care s-a făcut restituirea terenurilor în comună, dar a fost împiedicată de un grup constituit din membri PMP pentru asigurarea protecţiei Elenei Udrea.  
 
Femeia agresată în timpul vizitei pe care Elena Udrea o făcea în comuna Nana, acolo unde se află şi moşia lui Traian Băsescu, a fost la Institutul de Medicină legală. Legiştii au constatat cât de gravă a fost agresiunea care a avut loc în faţa mai multor reprezentanţi PMP. 
 
Omul Elenei Udrea care a fost de faţă spune că nu a ştiut că o femeie este lovită în apropierea lui şi că ar fi reacţionat dacă ar fi văzut.
 
Imaginile cu femeia din comuna Nana, agresată de un lider PDL, au fost difuzate în ediţia de miercuri a emisiunii "Sinteza zilei", de la Antena 3.

Totul s-a desfăşurat sub ochii mai multor reprezentanţi PMP, printre care şi doi deputaţi, veniţi la Nana pentru a se asigura că vizita Elenei Udrea va fi un succes. 

×
Parteneri
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic
x close