Antena 3 CNN Actualitate Astăzi se împlinesc doi ani de când România este condusă de un preşedinte ILEGITIM. Votul românilor la referendum, ANULAT de CCR

Astăzi se împlinesc doi ani de când România este condusă de un preşedinte ILEGITIM. Votul românilor la referendum, ANULAT de CCR

Astăzi se împlinesc doi ani de când România este condusă de un preşedinte ILEGITIM. Votul românilor la referendum, ANULAT de CCR
de O.P.    |    28 Aug 2014   •   05:34

Astăzi se împlinesc doi ani de la întoarcerea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, după ce judecătorii Curţii Constituţionale au călcat în picioare votul a 7,4 milioane de români.

După 52 de zile în care a fost suspendat, preşedintele a revenit în funcţie datorită celor 6 magistraţi care au decis că nu a fost îndeplinit cvorumul de prezenţă la referendum. Întors în funcţie ca un preşedinte ilegitim, Băsescu a fost întâmpinat la acea vreme de senatorul Ioan Ghişe, care pornit o mişcare de protest în jurul palatului Cotroceni.

Traian Băsescu şi-a pierdut legitimitatea odată cu votul covârşitor dat de români pe 29 iulie 2012 şi s-a întors la Cotroceni ca un preşedinte ilegal şi ilegitim. 7 milioane 400 de mii de cetăţeni au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, însă decizia finală nu a aparţinut poporului ci judecătorilor de la Curtea Constituţională.

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis că referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu este invalid din cauză că nu a fost îndeplinit cvorumul de prezenţă. Deşi documente emise de Institutul Naţional de Stistică demonstrează faptul că numărul cetăţenilor cu drept de vot depăşeşte cu puţin 16 milioane,  CCR nu a luat în considerare cifrele INS, iar cele 7,4 milioane de voturi nu au fost suficiente. Curtea a anunţat invalidarea referendumului, pe 21 august.

Decizia a fost luatã cu 6 voturi pentru întoarcerea lui Traian Bãsescu la Cotroceni şi 3 voturi împotrivã.

Aşadar, dupã referendumul din 2012, românii au rãmas cu un preşedinte demis, dar aflat încã în funcţie.

×
Subiecte în articol: referendum
Parteneri
Afacerea cu care doi români din Bihor au dat lovitura
x close