Antena 3 CNN Actualitate Care a fost ULTIMA dorinţă a lui Nicolae Ceauşescu înainte să MOARĂ. Nimeni nu a ştiut-o până acum: "S-a ÎMPLINIT"

Care a fost ULTIMA dorinţă a lui Nicolae Ceauşescu înainte să MOARĂ. Nimeni nu a ştiut-o până acum: "S-a ÎMPLINIT"

Care a fost ULTIMA dorinţă a lui Nicolae Ceauşescu înainte să MOARĂ. Nimeni nu a ştiut-o până acum: "S-a ÎMPLINIT"
de O.P.    |    08 Dec 2014   •   06:26

Ofiţerul care i-a executat pe soţii Ceauşescu a făcut dezvăluiri incredibile despre momentul în care i-a omorât pe cei doi dictatori. Paraşutistul Ionel Boeru se oferise voluntar pentru o misiune de Crăciun despre care nu ştia nimic. A descoperit însă că trebuia să împuşte doi oameni neînarmaţi. 

Boeru a declarat, pentru The Guardian, că, deşi au trecut 25 de ani, "încă mai este nervos" când vorbeşte despre acel moment şi că nu ar dori nimănui să trăiască o asemenea experienţă.

Ofiţerul Ionel Boeru avea 31 de ani şi făcea parte dintr-o unitate de elită de paraşutişti când i-a împuşcat pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, în 1989, de Crăciun.

Ministrul m-a întrebat: "Căpitane, poţi să faci asta?" I-am spus "Da". Ce puteam să spun? - a povestit paraşutistul Ionel Boeru pentru The Guardian.

Boeru ştie că gloanţele lui i-au ucis pe dictatori pentru că, atunci când a început să tragă, unul dintre cei trei militari din plutonul de execuţie nu s-a putut mişca preţ de câteva secunde, iar al doilea nu şi-a pus arma pe automat şi a tras doar câteva focuri, pe rând.

"Sunt încă nervos atunci când vorbesc despre asta. Am curmat două vieţi. Este mare lucru. În război este ok, dar când omori oameni neînarmaţi este mai dificil. Nu-i doresc nimănui aşa ceva" - a declarat Ionel Boeru pentru The Guardian.

Ofiţerul a povestit că soţii Ceuşescu au cerut să moară împreună. Deşi procedura prevedea ca ei să fie executaţi separat, el le-a îndeplinit acea ultimă dorinţă. Şi îl consolează gândul că a apăsat pe trăgaci înainte ca dictatorii să îşi piardă controlul.

"I-am împuşcat foarte repede. Simt că i-am ajutat să moară cu demnitate - a mai spus Boeru şi a dezvăluit că se aştepta ca, la sfârşit, să fie ucişi şi ei, ofiţerii din plutonul de execuţie.

Paraşutistul a mai povestit că, pe 21 decembrie, toată unitatea a fost obligată să jure credinţă lui Nicolae Ceauşescu. Apoi, în Ajunul Crăciunului, un coleg din cazarmă i-a făcut o mărturisire care s-a dovedit a fi o premoniţie:

"Imaginează-ţi ce-ar fi să-l pot împuşca pe Ceauşescu. Dacă aş pune mâna pe el, ce i-aş face!"

Era Dorin Cîrlan, cel care, chiar a doua zi, s-a oferit voluntar să facă parte din plutonul de execuţie.

"Nu era loc în elicopter, aşa că Dorin Cîrlan a fost nevoit să stea pe cadavre, iar el este cel mai traumatizat" - a spus Boeru.

Paraşutistul a mai spus că, dacă atunci, la Revoluţie, toată lumea şi-ar fi dorit să fie în locul lui şi să-i ucidă pe dictatori, acum nu mai vrea nimeni. Preţul pe care l-a plătit a fost scump. Şi-a pierdut liniştea, dar şi căsătoria, din cauza renumelui său de călău.

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close