Antena 3 CNN Actualitate Costuri suplimentare de 46 de milioane de euro pentru autostrăzile din 2010

Costuri suplimentare de 46 de milioane de euro pentru autostrăzile din 2010

Costuri suplimentare de 46 de milioane de euro pentru autostrăzile din 2010
Sursa foto: Foto: Agerpres
07 Feb 2011   •   17:05

Compania Naţională de Drumuri a preferat să construiască cele mai dificile centuri cu banii de la buget, iar fondurile obţinute prin programe europene nu afăcut altceva decât să genereze costuri suplimentare. Reprezentanţii companiei au greşit calculele, iar constructorii au speculat erorile. S-a ajuns la costuri suplimentare de 46 de milioane de euro.

Aproape pentru fiecare şosea de centură inaugurată cu fast, Compania de drumuri a fost nevoită să achite penalizări şi despăgubiri. Astaldi a primit  în plus 29 de milioane de euro pentru centura piteştiului, iar pentru şoseaua care ocoleşte Craiova alte 6 milioane de euro. Nici centura cu regim de autostradă de la Sibiu nu a fost făcută fără despăgubiri. 11 milioane de euro a primit constructorul în plus, graţie calculelor greşite ale beneficiarului.

Şi frânturile din Centura Capitalei au fost realizate cu bani de la buget şi au costat cu mult mai mult decât estimările. Numai pentru Bucureşti Nord, cei 20 de kilometri au costat 400 de milioane de lei. Centura Clujului nu este încă gata, deşi în 2006 compania plătea pentru consultanţă aproape 200.000 de euro. Doi ani mai târziu, în 2008, refacerea stu­diului de fezabilitate a costat alte 50.000 de euro.

Centura Piteştiului -13 km  - 427 milioane de lei
Centura  Timişoara - 12 km   - 70 milioane de lei
Centura Craiova  - 14 km - 60 milioane de lei
Centura Sibiu - 17 km - 60 milioane de euro
Centura Lugoj - 9 km - 24 miliaone de euro
Centura  Ploieşti Vest - 12 km - 130 milioane de euro;

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close