Antena 3 CNN Actualitate Dâmboviţa. Un tânăr de 18 ani a ameninţat că se aruncă de pe bloc dacă nu se întoarce prietena lui din Franţa

Dâmboviţa. Un tânăr de 18 ani a ameninţat că se aruncă de pe bloc dacă nu se întoarce prietena lui din Franţa

Dâmboviţa. Un tânăr de 18 ani a ameninţat că se aruncă de pe bloc dacă nu se întoarce prietena lui din Franţa
Sursa foto: Foto: talkgreen.ca
04 Aug 2012   •   15:52

Un tânăr de 18 ani din municipiul Moreni a ameninţat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că se aruncă de pe un bloc cu patru etaje, el fiind convins să coboare după mai bine de o oră şi jumătate, conform Agerpres.
   
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, Eduard ţelea, a declarat că tânărul s-a urcat pe scara de incendiu a unui bloc de patru etaje. După 90 de minute, acesta a fost convins să coboare de mama sa şi de poliţişti, la intervenţie fiind prezenţi oameni ai legii, pompieri şi personal medical de la Ambulanţă.
   
Inspectoratul de Poliţie Dâmboviţa a anunţat că acesta era băut şi susţinea că va sări dacă nu vine prietena lui din Franţa. Tânărul a fost avertizat verbal şi consiliat, apoi a fost dus la Psihiatrie pentru un control de specialitate.

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close