Antena 3 CNN Actualitate Daniel Funeriu şi Valerian Vreme sunt anchetaţi de DNA

Daniel Funeriu şi Valerian Vreme sunt anchetaţi de DNA

Daniel Funeriu şi Valerian Vreme sunt anchetaţi de DNA
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    16 Mai 2013   •   10:50

Corpul de Control al premierului Victor Ponta sesizează DNA pe numele lui Funeriu, în calitate de fost ministru al Educaţiei, şi în cazul lui Valerian Vreme, fostul ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Cei doi sunt acuzaţi de fals intelectual. Prejudiciul făcut se ridică la peste 1 milion de euro.

Potrivit procurorilor, cei doi foşti miniştri se fac vinovaţi de cumpărarea de licenţe fără temei legal. Aceste licenţe Windows trebuiau să fie închiriate, dar au fost achiziţionate.

Pentru a crea aparenţa de legalitate, cei doi miniştri au semnat o notă comună privind achiziţia de soft educaţional, utilizat de către Ministerul Educaţiei în şcoli.

În această notă comună se precizează că autorizaţia dată de Guvern acoperă şi cumpărarea acestor licenţe. Practic, aceştia au extins împuternicirea dată de către Guvern.

Concluzia rezultă dintr-un raport întocmit de Corpul de Control al primului-ministru în urma verificărilor efectuate la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei în legatură cu închirierea de licenţe educaţionale.

"La data de 30.11.2009 a incetat dreptul de utilizare a produselor software destinate unitatilor de invatamant din subordinea Ministerului Educatiei, condus in perioada respectiva de catre domnul ministru Daniel Petru Funeriu. Prin urmare, incepand cu data de 01.12.2009, produsele software Microsoft au fost utilizate in cadrul unitatilor de invatamant fara a exista un temei legal sau contractual", se arata in sinteza raportului de control publicat pe site-ul Executivului.

"Persoana raspunzatoare pentru incheierea contractului de furnizare produse nr. 108/17.08.2011, fara aprobarea printr-un act normativ a creditelor de angajament necesare achizitionarii dreptului de utilizare a licentelor educationale, este ministrul comunicatiilor si societatii informationale, in calitate de ordonator principal de credite, respectiv domnul Valerian Vreme", sustine Corpul de control al premierului Victor Ponta.

Potrivit sintezei raportului, "a fost angajata o suma cu 5,4 milioane euro mai mare decat era necesar".
  
Acţiunea de control a vizat perioada 2009-2012.


×
Subiecte în articol: Daniel Funeriu DNA DNA
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close