Antena 3 CNN Actualitate Fântână arteziană improvizată în centrul Galaţiului, din cauza unei conducte de apă care a cedat

Fântână arteziană improvizată în centrul Galaţiului, din cauza unei conducte de apă care a cedat

Fântână arteziană improvizată în centrul Galaţiului, din cauza unei conducte de apă care a cedat
07 Noi 2014   •   11:22

O stradă din centrul Galaţiului s-a inundat după ce o conductă cu apă fierbinte s-a spart. Ţeava a cedat, iar apa a ţâşnit din canalizare ca o fântâna arteziană.

Mii de metri cubi de apă fierbinte au blocat traficul şi i-au încurcat pe locuitorii oraşului care treceau prin zonă.

Timp de peste o oră şi jumatate, apa fierbinte a tâşnit neîncetat din canalul aflat în intersecţia din centrul oraşului. Trecatorii au admirat gheizerul artificial înalt de peste doi metri, în timp ce localnicii din zonă au ieşit în stradă, nemulţumiţi că au rămas fără căldură şi apă caldă.

Avaria a fost remediată în cele din urmă de muncitorii şi reprezentanţii societăşii de distribuţie a agentului termic.

Reprezentanţii companiei spun că astfel de accidente sunt frecvente pentru că ţevile sunt vechi de mai bine de 20 de ani şi nu au fost niciodată reparate.


×
Parteneri
Vlad Pascu, la judecătoria Mangalia, termen cu un nou judecător
x close