Antena 3 CNN Actualitate Judecătoarea Maria David, condamnată la 4 ani de închisoare pentru şpagă

Judecătoarea Maria David, condamnată la 4 ani de închisoare pentru şpagă

Judecătoarea Maria David, condamnată la 4 ani de închisoare pentru şpagă
Sursa foto: Foto: caon.ro
de S.T.    |    09 Oct 2012   •   16:30

Judecătoarea Maria David, de la ÎCCJ,  a fost condamnată, luni, la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de trafic de influenţă, după ce ar fi primit de la un om de afaceri peste 200.000 de euro pentru a interveni pe lângă colegii magistraţi.

Judecătorii ICCJ au mai obligat-o pe Maria David să îi restituie cei 200.000 de euro lui Petru Blanda, bani pretinşi acestuia în schimbul promisiunii că îi va rezolva unele dosare aflate la instanţe.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de cinci judecători al ICCJ.

Judecătoarea Maria David a fost trimisă în judecată în 21 martie, în stare de arest preventiv, pentru două fapte de trafic de influenţă, Petru Blanda fiind denunţătorul din acest dosar.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie - decembrie 2009, judecătoarea Maria David a pretins şi primit de la denunţător, în trei tranşe, prin intermediar, suma de 200.000 euro.

În schimbul banilor, Maria David a promis că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea unui dosar al Curţii de Apel Ploieşti, astfel încât aceştia să admită o contestaţie în anulare, să desfiinţeze hotărârea iniţială de condamnare a denunţătorului şi să pronunţe o hotărâre de achitare a acestuia.

Iniţial, denunţătorul fusese condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală.

David a fost judecător în Târgovişte, apoi a promovat la Curtea de Apel Ploieşti, iar din 2009 a fost magistrat la instanţa supremă. 


Nu este pentru prima dată când un magistrat al instanţei supreme are probleme cu legea.

Judecătoarele Gabriela Bârsan şi Iuliana Puşoiu au fost acuzate de DNA că au primit bijuterii şi alte foloase pentru a interveni în dosarele aflate pe rol.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close