La 89 de ani, o româncă aleargă în cursa de 400 de metri (VIDEO)
Despina Petre s-a înscris acum 12 ani în clubul veteranilor. Nu mai ştie numărul concursurilor la care a participat, dar îşi aminteşte cu drag de medalia de aur câştigată la Haga, după ce a alergat zece kilometrii. Acum tot ce îşi doreşte e să participe la fiecare cros organizat pentru persoanele de vârsta ei.
Singurul regret este faptul că nu are cine să o ajute să plece şi la competiţiile internaţionale. Pensia ei de doar 350 de lei nu-i permite să plece în deplasări. Până atunci însă, participă la cursele locale. Iar în urma celei de acum, a primit şi un premiu în bani de la cei care asigurau asistenţa medicală.
Concursul a mai avut şi alţi câştigători. Radu Dumitru este unul dintre premiaţi. Are 83 de ani şi a vrut să-şi doboare recordul la cursa de trei mii de metrii. Şi a reuşit.
Următoarele probe de atletism pentru veterani vor avea loc la Piteşti, pe 13 martie, iar pe 28 martie vârstnicii vor avea ocazia să alerge la Campionatul Internaţional de Cros de la Istanbul.
Antena 3
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roVIDEO MR. KO FĂCUT KO! » Lucian Bute a pierdut centura IBF după numai CINCI runde cu Froch
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
-
si eu vreau sa ating varsta de peste 80... dar in romania te poti astepta sa mori si la 20 de ani.
poti fi lovit de o masina destul de usor si ce ai rezolvat? Cata vreme sunt aici, prefer sa stau comod pe scaun pana ma mut :)
Oi face sport cand m-oi muta in Canada sau intr-o tara mai sigura :D -
vedeti, v-am zis pe 220 si pe alte forumuri, sa faceti sport, alergati, faceti des plimbari, nu sa stati pe scaun toata ziua si toata ziua cu masina cand mergeti undeva mai aproape si sa nu mai fumati dar voi sunteti cu capu in alta parte adica nu m-ati ascultat, degeaba va plangeti ca userul acela pe 220 care zicea asa ”as vrea sa ating si eu varsa asta” de 83 ani, eu v-am dat un sfat iar voi mi-ati dat un thumb down(minus) asa ca fa ce vreti, fumati, stati ca p...pe scaun iar 80 ani, baston o sa aveti si au, spatele meu, uie bratranica asta, bravo ei si bunica mea are 84 ani si merge bine cu tocurile alea mari :) :)
-
PS. si eu am mers zilnic 8 km dus-intors de la cabana(deal) acasa la bunica, la dentist si inapoi, fara rotii (masina, bicicleta, role..etc) pe bune iar acum ma simt f bine, tot pe jos merg, nici masina nu am si nici nu-mi trebuie, are tatal meu :) eu cred ca unii sunt prea puturosi sa faceti ca mine, hehehe (si nu locuiesc la tara, ci la oras daca la asta va referiti)
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Pai daca te grijesti in tinerete o sa prinzi si suta de ani, ca sa poti fugii. Insa conteaza foarte mult si serviciul. Daca toata viata stai si te uiti la altii cum lucreaza sau ai activitati " usoare" in mod sigur o sa poti fugii. (Spre deosebire de cei care au muncit din greu, care acum stau pe tusa )