x close

Fii alături de noi!

România sub ape: Debitul Siretului se va dubla. Mai multe localităţi din Suceava, evacuate (VIDEO)

de 29 Iun 2010   •   13:28 Comenteaza
România sub ape: Debitul Siretului se va dubla. Mai multe localităţi din Suceava, evacuate (VIDEO)
 74

Inundaţiile din ultimele ore continuă să facă ravagii în unele zone din România. Toate localităţile aflate de-a lungul râului Siret din judeţul Suceava vor fi evacuate, dintr-un ordin dat de prefectura Suceava. Sute de oameni vor fi mutaţi temporar pentru a putea fi dusă la capăt revărsarea controlată la barajul din Rogojeşti. De altfel, hidrologii au emis o avertizare Cod Roşu pentru râul Siret.

Debitul Siretului va ajunge, miercuri dimineaţă, la 2.000 de metri cubi pe secundă, în zona Lespezi, dublu faţă de valoarea înregistrată marţi. Hidrologii aşteaptă o viitură din Ucraina.

"Siretul este la cote uriaşe în această perioadă, dar problemele vor fi şi mai mari începând de mâine dimineaţă (miercuri, n.r.), când este aşteptată o viitură dinspre Ucraina care va dubla, practic, debitul înregistrat astăzi, care a cauzat deja probleme imense în zonă", au declarat, pentru Mediafax, surse din Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR).


Hidrologii au instituit, marţi, Cod Roşu pe mai multe sectoare ale râurilor Siret, Prut, Jijia şi Râul Negru, aferente judeţelor Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Galaţi şi Covasna. Avertizarea este valabilă până miercuri.

Judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui sunt, până miercuri dimineaţă, sub avertizare Cod Galben de ploi.

Inundaţiile au făcut deja victime. Luni noapte, 12 persoane au murit în judeţele Botosani, Suceava şi Iaşi din cauza viiturilor. Şapte victime sunt din judeţul Botoşani, patru din Suceava, iar un bătrân a murit în Iaşi. Oraşul Dorohoi este cel mai grav afectat.

Autorităţile din Botoşani spun că nivelul de precipitaţii căzut de luni seara pe raza judeţului este cel mai mare înregistrat vreodată în această zonă.

Potrivit prefectului de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, autorităţile au hotărât deversarea controlată a barajului Rogojeşti. Astfel, circa 12 localităţi aflate în aval de baraj vor fi evacuate. Câteva sute de persoane vor fi transportate către şcoli, biserici şi cămine culturale, pentru a primi adăpost.

Printre satele evacuate se numără Siret, Grămeşti, Zamostea, Zvoriştea, Siminicea, Dolhasca, Liţeni, Bereşti, Fântânele.

Foto: Intact Images

Antena3.ro