Lumea lui Mircea Badea. De ce sunt opiniile celor de la CNA avizate? (VIDEO)
?Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul? este fraza lansată de Mircea Badea şi adoptată de milioane de români din întreaga ţară. Oameni care trăiesc într-o lume în care te întâlneşti la tot pasul cu absurdul, nesimţirea şi, cel mai adesea, cu indiferenţa celorlalţi. Este lumea despre care vorbeşte în fiecare seară Mircea Badea, în emisiunea În Gura Presei. Este lumea lui Badea.
După o amendă primită de la CNA, Mircea Badea a ţinut să facă o serie de precizări în ediţia de marţi a emisiunii sale. Trecând peste faptul că, în opinia sa, lucrurile "taxate" nu au fost cu adevărat întemeiate, realizatorul emisiunii "În Gura Presei" a încercat să (îşi) explice de ce unele opinii sunt "mai avizate" decât altele.
"Există, deci, opinie avizată. Există opinii neavizate, cum probabil sunt ale telespectatorilor. Adică băi, oamenii se împart în două categorii - ăia proşti şi ăia deştepţi, ca s-o luăm aşa. Ăia proşti sunt, evident, ăia neavizaţi. Dar noi, suntem avizaţi. Ce înseamnă să fii avizat? (...) Ce specializări au băieţii ăştia din CNA? Ah, au fost numiţi politic! Aaa, şi asta îi face să aibă opinie avizată? La asta nu m-am gândit!...", este de părere Mircea Badea.
Vedeţi înregistrările emisiunii În Gura Presei
Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3
Antena3.ro
-
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Primăria, operatorii de salubrizare şi ApaNova susţin că sunt pregătiţi să intervină, dacă este nevoie
26 Mai, 19:18 | 0 comentarii -
Şeful IPJ Harghita: Urna găsită la Corund era goală. Oficialul ungar a spus că în interior este cenuşă umană
26 Mai, 18:24 | 0 comentarii
-
Iar te-au amendat :) ? CNA-ul face un abuz si ar trebui oprit cumva. Sau o sa ajungem sa facem cheta sa-i platim amenzile lui Badea :)
-
Eu il simpatizez pe Mircea Badea si cand nu sunt deacord cu el. E bun, chiar, foarte bun!!!
Nu-l inteleg de ce se supara pe cei care incearca sa-l jigneasca. Eu cred ca acesti indivizi ii urmaresc cu foarte mare interes emisiunile. Asa ca, ar trebui, doar, sa se prefaca ca e suparat, ca sa-i intarate.
In legatura cu C.N.A., afirm ("surt, concis si-ngramadit")ca aceasta institutie e NECONSTITUTIONALA!!!! -
Da are dreptate Domnul Mircea Badea, si eu cred ca ar trebui facut ceva cu CNA, cu toti tampitii si idioti astia care ne conduc si cica ne controleaza. Chiar daca o fac o fac prost. o fac in interesul lor, cum era si Doamna aceea nu stiu exact cum o cheama ,, Ciocu mic ca acum noi suntem la putere' > ne simptire pe fatza se vede de pe Marte ca isi bat joc de noi, de noi toti. . .
Multa sanatate va doresc ca si asa sistemul sanitar e praf, cel putin noi sa ne avem de grija.
Andrei Viorel -
de phula sa ma tragi!
-
Asta e libertatea de exprimare in intelesul lingailor lui Base si a sefului lor. Daca il preaslavesti pe conducatorul iubit toate bune, daca nu esti dusmanul poporului si ....trebuiesti amendat.Chiar ar trebui sa facem cheta pentru Badea ca astia nu se vor opri cu una cu doua.Sintem extrem de rai si razbunatori.Si ca pe celellate vremuri prostia e la mare cinste numai sa aiba carnet de partid. Te uiti la ei si parca au creiere spalate.Sau banii si functiile au asa un efect de spalare.Exista si o deosebire fata de atunci. Acum si fusta scurta si pusa in cap sint la mare cinste.De aceea e de mirare ca oameni ca Badea, avind o minte brici, cultivati si cu simt al umorului , mai apar inca si nu le-a cazut un ghiveci in cap. Doamne fereste!Astia sint in stare de orice in fanatismul lor si in dorinta lui de putere.Unul care vb despre moartea mamei cind mama este in viata este in stare de absolut orice. Il admir din suflet de d-l Badea dar , in aceste conditii, chiar mi-e frica pentru el.Dumnezeu sa-l ocroteasca!
-
imi place sa soog phoola
-
Badea, trezeste-te mai repede! Nu mai instiga oamenii sa nu vina la vot, pentru ca asta si vrea basescu: sa vina sa voteze doar pedeleii lui. Cu cat mai multi la vot, cu atat mai sigur il vom baga in pisda masii!
Ce dracku, tii cu ursul? -
MIRCUR zice "la asta nu m-am gingit"....da care gindit..nu.ti face probleme de ce fac alti primis de primis ANAL-izeaza ce faci tu cu BULANGEL..a te-ai barbierit azi???sau ai fost avizat sau nu?"ciobane(in termen intelectual),repede la BULANGEL,ungetiva cu NATIMEIR-ungitol .....stingeti lampa si luati-o in gura,dupa la muncaaa.
-
Badea amenzile trebuie sa le platesti tu sau televiziunea? in cazul in care platesti tu am fi incantati,noi telespectatorii tai sa-ti platim noi amenda,gasesti tu o cale.Daca nu ai vorbi liber nu ar mai avea farmec emisiunea ta.spre deosebire de multi dintre colegii tai,spui ce gandesti si asta te face special.
-
Mircea Badea e foarte bun si este vocea multora dintre noi care ne-am saturat pana peste cap de Basescu si acolitii lui. Basescu este un dictator si prin supusii lui de la CNA incearca sa-i inchida gura lui Badea, adica gura multor romani care nu mai suporta aroganta, nesimtirea si tupeul presedintelui si a PDL-ului lui.
-
fata,daca MIRCUR vorbeste liber tu esti mata hari,un cioban" intelectual" platit de unul care a furat de a rupt ,MA REFER LA PATRONUL LUI,...nu poate vorbi liber.,MIRCUR este :un sociopat .un..am uitat asta,..opini avizate ...eeee e.t.c.asa ca nu mai vorbi in mumele altora ,daca vrei sa-i platesti ..plateste nu este nimeni inpotriva,,exceptie sa nu fii o moarta de foame,asa ca TU,MIRCURsi BULAMGEL folositi unguentul NATIMEIR STINGETI LAMPA SI LUATI-O IN GURA.
-
Imi place s-o sug in cur. Sunt campion mondial la saritura in prajina.
-
wow, tarane, esti kinky. Mai spune-ne.
-
JOS DICTATORUL, Te sustinem
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Chiar daca foloseste un limbaj mai colorat,Mircea Badea are mare dreptate.Trebuie sa facem tot posibilul sa scapam de dementul si psihopatul de Basescu si de toate scursurile din jurul sau. Mircea, tine-o tot asa fiindca ne reprezinti!