Antena 3 CNN Actualitate MAE: Repatrierea copiilor familiei Rădulescu, cerută oficial MAE norvegian, aşteptăm răspuns

MAE: Repatrierea copiilor familiei Rădulescu, cerută oficial MAE norvegian, aşteptăm răspuns

MAE: Repatrierea copiilor familiei Rădulescu, cerută oficial MAE norvegian, aşteptăm răspuns
Sursa foto: Foto: Mediafax
16 Aug 2012   •   20:53

Ambasada României la Oslo a notificat oficial Ministerul de Externe norvegian că partea română cere în mod expres repatrierea copiilor familiei Rădulescu, în prezent fiind în aşteptarea răspunsului autorităţilor norvegiene, informează MAE român, la solicitarea Mediafax.

"La data de 07.03.2012, familia cetăţeanului român Marius Rădulescu, formată din soţ, soţie şi cinci copii minori, s-a prezentat la sediul Ambasadei României la Oslo şi a solicitat eliberarea în regim de urgenţă a unor titluri de călătorie pentru copii în vederea repatrierii, motivând urgenţa cererilor prin necesitatea rezolvării anumitor probleme în scopul reglementării situaţiei copiilor în raport cu autorităţile norvegiene", se arată într-un comunicat MAE.

Având în vedere că familia nu dispunea de mijloace financiare, s-a aprobat emiterea acestor documente cu titlu gratuit, precizează MAE.
   
"Cu toate că Ambasada a eliberat în cursul lunii martie 2012 titluri de călătorie pentru 4 copii, cu termen de valabilitate de 30 zile, membrii familiei Rădulescu nu au folosit aceste documente pentru a călători în România, ei fiind surprinşi, după aproximativ 3 luni, la 01.06.2012, pe teritoriul Suediei, unde minorii au fost reţinuţi de către autorităţile suedeze, iar ulterior predaţi autorităţilor norvegiene, care au dispus instituţionalizarea minorilor. Ambasada României la Oslo a efectuat, în limita atribuţiilor legale, toate demersurile de asistenţă consulară specifice, inclusiv la nivelul Ministerului Afacerilor Externe norvegian şi al autorităţile norvegiene competente în materie de protecţie a copilului. Atât misiunea diplomatică română din capitala Norvegiei, cât şi Ministerul Afacerilor Externe român au menţinut în permanenţă contactul cu părinţii copiilor, cu avocatul familiei, cu instituţiile competente din România şi Norvegia", se arată în comunicatul MAE.
   
Recent, Ambasada a notificat pe cale oficială Ministerului Afacerilor Externe norvegian solicitarea expresă a părţii române de repatriere a copiilor, ulterior efectuării anchetelor sociale şi a celorlalte formalităţi necesare prin intermediul Direcţiei Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România, precizează ministerul.
   
"În prezent, suntem în aşteptarea răspunsului autorităţilor norvegiene. MAE a solicitat clarificări asupra acestui caz inclusiv prin intermediul Ambasadei Regatului Norvegiei la Bucureşti", se mai arată în comunicat.
   
O familie din Arad revenită din Norvegia reclamă că autorităţile acestui stat i-au luat fără drept cei cinci copii, părinţii solicitând ajutorul autorităţilor române pentru repatrierea copiilor, care au între şase luni şi opt ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
   

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close