Antena 3 CNN Actualitate Marş pentru reinstaurarea monarhiei, în Capitală şi în alte trei oraşe din ţară

Marş pentru reinstaurarea monarhiei, în Capitală şi în alte trei oraşe din ţară

Marş pentru reinstaurarea monarhiei, în Capitală şi în alte trei oraşe din ţară
Sursa foto: foto captura Antena 3
05 Apr 2014   •   20:32

Peste 1.000 de persoane care vor reinstaurarea monarhiei în România au participat astăzi la un miting în Capitală. Marşul regal a fost organizat în alte trei oraşe din ţară. Tot azi, deputatul PC de diaspora Ovidiu Raeţchi le-a trimis o scrisoare preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului în care solicită deschiderea unei dezbateri pe tema monarhiei.

Marşul regal organizat de Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei s-a desfăşurat simultan în Cluj, Craiova, Timişoara şi Bucureşti.

Deputatul PC de diaspora Ovidiu Raeţchi a trimis preşedintilor Camerelor Parlamentului şi preşedintelui Comisiei pentru Revizuirea Constitutiei, Crin Antonescu, o scrisoare în care îndeamnă la deschiderea unor dezbateri pe tema eventualei ipoteze a monarhiei în România.

În document, Raeţchi arată că din anul 1947 în Parlament nu a avut loc nicio dezbatere relevantă asupra monarhiei.

„Astăzi, la o distanţă civilizatoare faţă de Revoluţie şi într-un context în care reforma constituţională poate atinge, în sfârşit, fără grabă, teme esenţiale pentru societatea românească, monarhia merită o primă dezbatere de fond în contextul clarificării unei viziuni pe termen lung pentru România. A venit momentul să cumpănim real, onest, asupra unei "ipoteze monarhice" pentru ţara noastră.", se arată în scrisoarea semnată de Ovidiu Raeţchi.

Deputatul precizeaza că nu face o solicitare privind revenirea la monarhie, ci vrea să ofere societatii prin intermediul parlamentului si al comisiei pentru revizuirea constitutiei sansa dialogului despre monarhie.

"Deschideţi aşadar, domnilor preşedinţi, porţile instituţiilor pe care le conduceţi unei dezbateri vii asupra monarhiei în România. Sunt, de altfel, instituţii profund legate de destinul Regatului României. Şi aţi putut observa recent cât de nefiresc arată un simplu preşedinte al Republicii - cu legitimitate oricum îndoielnică - întronizat pe-un jilţ regal la prezidiul Camerelor reunite", se mai arată în scrisoarea deschisă către Parlamentul României

Deputatul Raeţchi precizează totodată că Romania a abandonat Regatul, sub presiunea stalinistă, pentru a deveni un simplu satelit sovietic.

×
Subiecte în articol: Ovidiu Raetchi
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close