Antena 3 CNN Actualitate Măsura disperată pe care o iau francezii pentru a-i ţine pe ţigani în România. Au dat plătit până acum 300.000 de euro

Măsura disperată pe care o iau francezii pentru a-i ţine pe ţigani în România. Au dat plătit până acum 300.000 de euro

Măsura disperată pe care o iau francezii pentru a-i ţine pe ţigani în România. Au dat plătit până acum 300.000 de euro
de O.P.    |    21 Sep 2012   •   05:53

Francezii sunt dispuşi să facă investiţii majore în comunităţile de romi din ţara noastră numai ca aceştia să nu se mai întoarcă în Franţa. Primăria din Lyon a investit până acum în comunitatea de romi din Tinca 300 de mii de euro. Chiar şi aşa oamenii spun că se vor întoarce în Franţa, atât timp cât în ţara noastră nu îi primeşte ninmeni la muncă.

Cei 300 de mii de euro investiţi în comunitatea din comuna Tica s-au folosit pentru racordarea la electricitate a 60 de case de romi. Proiectul va continua cu ridicarea unui centru multifuncţional, iar piatra de temelie a fost pusă de ambasadorul Franţei în România, împreuna cu cei 2 vice primari din Lyon.
 
Ambasadorul Philippe Gustin speră ca prin investiţiile aduse în ţara noastră, romii să nu mai fie tentaţi să plece la cerşit în Franţa.
 
Cu toate investiţiile făcute la Tinca romii spun ca se vor întoarce în Franţa, pentru că în România nu găsesc de lucru.

În comuna Tinca trăiesc aproximativ 1.300 de romi. Dintre aceştia, peste 500 sunt plecati în Franţa, la Lyon.




×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close