Ministerul Justiţiei a anunţat, marţi, că va organiza noi interviuri cu candidaţii care au fost avizaţi negativ de către CSM: Cristina Chiriac, Marinela Mincă şi Gil Julien Grigore-Iacobici. Intervirurile vor avea loc în 7 aprilie. Tot marţi, Secţia pentru procurori a CSM a amânat din nou avizele pentru numirile lui Alex Florenţa şi Marius Voineag în posturi de adjuncţi la DIICOT şi la Parchetul General.
Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Secţiei pentru procurori a CSM s-a aflat din nou avizarea numirilor lui Alex Florenţa şi Marius Voineag în posturi de adjuncţi la DIICOT şi la Parchetul General.
„Secţia pentru procurori (...) a hotărât înscrierea punctului privind avizarea propunerii ministrului justiţiei de numire în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a domnului ALEX-FLORIN FLORENŢA, pe ordinea de zi a unei şedinţe viitoare. (3 voturi da, 3 voturi nu)”, este soluţia adoptată în cadrul şedinţei.
O decizie similară a fost luată şi în cazul lui Marius Voineag: „Secţia pentru procurori (...) a hotărât înscrierea punctului privind avizarea propunerii ministrului justiţiei de numire în funcţia de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a domnului MARIUS-IONUŢ VOINEAG, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe ordinea de zi a unei şedinţe viitoare”. Şi această decizie a fost adoptată cu 3 voturi ”da” şi 3 voturi ”nu”.
Emiterea avizelor a fost amânată deja de mai multe ori, ultima dată în 24 martie.
Într-un update pe pagina oficială, Ministerul Justiţiei a postat, marţi, un anunţ privind organizarea unui nou interviu pentru propunerile de numire pentru ocuparea funcţiilor de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Potrivit documentului citat, în data de 7 aprilie, de la ora 09:00, Ministerul Justiţiei organizează un nou interviu cu:
- procuror Cristina CHIRIAC, pentru propunerea de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- procuror Marinela MINCĂ, pentru propunerea de numire în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
- procuror Gill-Julien GRIGORE-IACOBICI, pentru propunerea de numire în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Aceştia au primit avize negative din partea CSM. Avizul este consultativ, decizia finală revenindu-i preşedintelui Nicuşor Dan.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, în 5 martie, că a făcut propria analiză cu privire la candidaţii care au participat la concursurile pentru funcţiile de conducere din marile parchete, el precizând că analiza sa diferă de reacţiile de pe reţelele de socializare cu privire la cei selectaţi pentru a ocupa aceste funcţii.
