Antena 3 CNN Actualitate Pe Transalpina se deszăpezeşte de zor. Care sunt intenţiile autorităţilor

Pe Transalpina se deszăpezeşte de zor. Care sunt intenţiile autorităţilor

Pe Transalpina se deszăpezeşte de zor. Care sunt intenţiile autorităţilor
Sursa foto: gds.ro
15 Mai 2015   •   15:43

Secţia Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale a început să deszăpezească Transalpina. Cel puţin un utilaj este trimis în fiecare zi să înlăture zăpada de pe carosabil, astfel încât să fie scurtată perioada de până la redeschiderea oficială a celei mai înalte şosele din România, scrie azi Gazeta de Sud.

Drumarii vor acţiona în această periodă până când vor fi condiţii şi pentru reînceperea lucrărilor la asfalt, parapeţi şi panouri de siguranţă. Pe anumite porţiuni zăpada depăşeşte încă doi metri şi se topeşte greu, în condiţiile în care minima în zonă abia depăşeşte 10 grade Celsius.

O comisie de specialitate va stabili măsurile pentru siguranţa traficului. De altfel, drumul nu este încă finalizat, lucrările fiind întrerupte încă din 2012, de când patronul firmei Romstrade, Nelu Iordache, a început să aibă probleme cu legea.

Astfel pe DN 67 C Bengeşti – Sebeş nu au mai fost executate lucrări. Drumul este gata în proporţie de 80%, însă depinde care este şi starea de conservare a lucrărilor şi dacă anumite porţiuni din drum nu s-au degradat între timp, precizează Gazeta de Sud. 

×
Subiecte în articol: transalpina
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close