Antena 3 CNN Actualitate Ploile continuă, dar temperaturile cresc. Vezi prognoza meteo pentru luni şi marţi

Ploile continuă, dar temperaturile cresc. Vezi prognoza meteo pentru luni şi marţi

Ploile continuă, dar temperaturile cresc. Vezi prognoza meteo pentru luni şi marţi
Sursa foto: Foto: pieway.com
15 Apr 2012   •   21:45

Luni se anunţă vreme instabilă, cu înnorări temporare şi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în nordul, centrul şi estul ţării pe timp de zi şi în jumătatea sud-vestică a ţării pe timp de noapte, informează Mediafax.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

La Bucureşti, vremea va fi de asemenea instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporare şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 21 - 22 de grade, iar cea minimă de 8 - 10 grade.

Marţi, cerul va fi mai mult noros şi se vor înregistra ploi în cea mai mare parte a ţării. Precipitaţiile vor avea caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice, existând şi condiţii de grindină. Temperaturile maxime, în scădere faţă de intervalul precedent, vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade.

Accesează site-ul www.meteoplus.ro pentru a vedea cum va fi vremea în oraşul tău.

×
Parteneri
Directorul ANM, Elena Mateescu, anunţă când vine vara în România
x close