Antena 3 CNN Actualitate Se împlinesc 74 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. Mii de români neînarmaţi au fost ucişi cu sânge rece în una dintre cele mai negre zile ale istoriei noastre

Se împlinesc 74 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. Mii de români neînarmaţi au fost ucişi cu sânge rece în una dintre cele mai negre zile ale istoriei noastre

Se împlinesc 74 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. Mii de români neînarmaţi au fost ucişi cu sânge rece în una dintre cele mai negre zile ale istoriei noastre
Sursa foto: foto: basarabia-bucovina.info
01 Apr 2015   •   14:00

1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria României. Peste 3000 de români au fost atunci masacraţi în Bucovina, pe teritoriul Ucrainei în timp ce încercau să treagă graniţa în România. A rămas în istorie ca Masacrul de la Fântâna Albă.

După ce România a fost nevoită să cedeze, în iunie 1940, nordul Bucovinei, Armata Roşie şi NKVD-ul au ocupat imediat teritoriul cedat Uniunii Sovietice. Astfel, sute de mii de români au ajuns să trăiască în altă ţară decât în cea în care se născuseră şi crescuseră, România.

În acea vară peste 3000 dintre aceşti români s-au hotărât să treacă în pace graniţa pentru a se stabili în românia. Când coloana imensă de români a ajuns la graniţă pentru a intra în România, soldaţii sovietici au tras în plin. Nu au ţinut cont nici de steagurile albe, nici de icoanele şi crucile pe care miile de români le-au ridicat. Au secerat în câteva minute mii de vieţi. Cei care s-au strecurat printre gloanţe au fost mai apoi spintecaţi cu sabia. Toţi au fost aruncaţi în gropi comune.

Localitatea Fântâna Albă se află pe teritoriul Ucrainei. Până în anul 2000 ţara vecină a interzis oficierea unei slujbe în memoria românilor ucişi acolo la 1 aprilie 1941.

×
Subiecte în articol: masacru istorie Bucovina Uniunea Sovietica
Parteneri
Surse: PSD l-ar susţine pe Piedone la Primăria Capitalei
x close