Antena 3 CNN Economic Companii AIG pierde 10 miliarde de dolari în urma unor tranzacţii muşamalizate

AIG pierde 10 miliarde de dolari în urma unor tranzacţii muşamalizate

AIG pierde 10 miliarde de dolari în urma unor tranzacţii muşamalizate
10 Dec 2008   •   11:24

American International Group (AIG) are datorii de zece miliarde de dolari către alte firme şi companii de servicii financiare, din cauza unor tranzacţii eşuate. Potrivit unor surse citate de Wall Street Journal, tranzacţiile nu au fost dezvăluite explicit până în prezent. Mai mult, acestea nu sunt acoperite de programul de 150 miliarde de dolari derulat de stat pentru salvarea grupului de asigurări şi servicii financiare de la faliment.
Pachetul de măsuri aplicat de stat, finanţat din fonduri publice, are rolul de a salva AIG de la colaps, însă informaţiile publicate de WSJ cu privire la tranzacţiile necunoscute ridică noi semne de întrebare legate de capacitatea asigurătorului de a obţine fondurile necesare achitării datoriilor, potrivit Reuters.
Reprezentanţii grupului financiar nu au putut fi contactaţi pentru comentarii.
AIG a fost salvat în septembrie de la faliment prin intervenţia statului ? ajutorul de stat în valoare de 85 miliarde de dolari, rambursabil în condiţii avantajoase, oferit în schimbul unei participaţii de 80% din acţiunile grupului. În noiembrie, suma a crescut, în mai multe etape, la 152 miliarde de dolari.
Grupul american este prezent şi în România, prin subsidiara AIG Life România. Compania a înregistrat subscrieri "record" în ultimele două luni, veniturile depăşind 10 milioane dolari, evoluţie care arată că problemele grupului AIG nu au influenţat activitatea din România, potrivit reprezentanţilor AIG Life România.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: pierderi tranzactii
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close