Sâmbătă este cea mai scurtă zi a anului. De dimineaţă, la 8 şi 8 minute a
avut loc solstiţiul de iarnă. Solstiţiu înseamnă ?soare
nemişcat?. În emisfera nordică, 22 decembrie este prima zi
de iarnă astronomică - cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte
a anului. De la această dată, ziua începe să crească iar
noaptea se scurtează.
Obiceiurile
româneşti din preajma solstiţiului de iarnă păstrează
amintirea jertfirii violente a zeului adorat prin substituirea
acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat
simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o
mască, Brezaia, Capra, Turca sau Borita, care, după ce însoţeşte
unele cete de colindători, este omorâtă simbolic şi, mai
ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului,
sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).
Pentru
păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea
naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii
îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul
recoltelor, şi pe Mithras, zeul împrumutat din Orient al
luminii. Cea
mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca
reîntoarcerea soarelui (solstiţiu) a fost găsită în
antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12
zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească
monştrii haosului pentru încă un an.
Solstiţiului
îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată
Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu.
Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un
fel sau altul cele două solstiţii. În
Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei
soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la
Newgrange, în Irlanda.
Potrivit cercetătorilor, pietrele de la
Stonehenge datează, cu aproximaţie, din 2050 î.Hr. şi se
presupune că au fost astfel poziţionate încât lumina
soarelui la apus la data solstiţiului de iarnă să cadă într-un
fel anume.
Rompres
