Antena 3 CNN Actualitate -25 de grade Celsius la Întorsura Buzăului. Vezi prognoza meteo pe următoarele zile

-25 de grade Celsius la Întorsura Buzăului. Vezi prognoza meteo pe următoarele zile

-25 de grade Celsius la Întorsura Buzăului. Vezi prognoza meteo pe următoarele zile
24 Noi 2008   •   13:48

Iarna s-a instalat în toată regula. Dimineaţă, în Covasna, mercurul termometrelor a atins -25 de grade, la Întorsura Buzăului. Peste noapte, a coborât şi mai mult. Nimic nu-i uimeşte pe localnicii, care au ndurat şi temperaturi de -36 de grade. În zonă nu a mai nins iar stratul de zăpadă atinge 25 de centimetri. Ger a fost în tot judeţul. Acum câteva ore, la Comandău erau -19 grade Celsius, la Sfântu Gheorghe -12 grade Celsius, iar în Baraolt -13 grade Celsius.
Marţi, vremea se va încălzi. Cerul va fi mai mult noros, exceptând, ziua, jumătatea de sud-est a teritoriului, unde va fi variabil. Vor fi precipitaţii, predominant ploi, în vestul, nordul şi centrul ţării şi pe arii restrânse în rest, mai ales noaptea. Lapoviţe şi ninsori se vor semnala la munte, dar izolat şi în zonele mai joase din nord şi centru, în a doua parte a intervalului. Vântul va prezenta intensificări în zona montană şi, local, în sud-estul extrem al ţării. Temperaturile maxime se vor situa între 3 şi 13 grade Celsius, uşor mai ridicate în Bărăgan şi Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Spre dimineaţă, pe arii restrânse, va fi ceaţă. Presiunea atmosferica va creste spre sfarsitul intervalului.
De miercuri, vremea se răceşte din nou. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua, mai ales ziua, pe arii relativ extinse în regiunile estice, sudice şi centrale şi, local, în restul teritoriului. La munte, vor predomina ninsorile, iar în Moldova şi Transilvania, la altitudini mai joase se vor semnala şi precipitaţii mixte şi vor fi condiţii de polei. Vântul va prezenta intensificări în est, sud-est, precum şi în zona montană. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -8 şi 2 grade, uşor mai ridicate pe litoral.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: prognoza meteo frig
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close