Antena 3 CNN Actualitate 29 noiembrie 2021, zi liberă pentru bugetari. Noul guvern face cadou românilor o minivacanță de cinci zile

29 noiembrie 2021, zi liberă pentru bugetari. Noul guvern face cadou românilor o minivacanță de cinci zile

29 noiembrie 2021 este zi liberă pentru bugetari. Românii au așteptat până în ultima clipă ca noul guvern să ofere o punte pentru minivacanța de 1 decembrie care devine astfel de 5 zile.

29 noiembrie 2021, zi liberă pentru bugetari. Noul guvern face cadou românilor o minivacanță de cinci zile
Sursa foto: pixabay
de Alexandra Dima    |    26 Noi 2021   •   17:13

Guvernul Ciucă a adoptat, vineri, hotărârea care prevede ca ziua de luni, 29 noiembrie, să fie zi liberă pentru bugetari. 

Salariaţii din sectorul public vor putea face punte între week-end și sărbătorile legale din 30 noiembrie și 1 decembrie, respectiv marţi şi miercuri.

Zilele libere se vor recupera, astfel că instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2021, a anunțat ministerul Muncii. 

Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii, şi nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 29 noiembrie sau participanţilor în aceste procese.

Potrivit normelor adoptate, la solicitarea justificată a conducătorului instituției sau autorității publice, prevederea potrivit căreia ziua de 29 noiembrie este zi liberă ar putea să nu se aplice. 

Liber pentru bugetar înseamnă și că elevii și preșcolarii beneficiază, alături de dascăli, de o zi liberă pe 29 decembrie, alături de celalte zile libere anunțate. 

Școlile și grădinițele intră astfel într-o minivacanță săptămâna viitoare, de luni până miercuri - 29 noiembrie - 1 decembrie. Elevii se vor întoarce la școală joi, 2 decembrie.

 

×
Subiecte în articol: zi libera minivacanta 1 decembrie
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close