Antena 3 CNN Actualitate Accident cu un autobuz care transporta 30 de pasageri. Traficul, blocat pe Valea Prahovei

Accident cu un autobuz care transporta 30 de pasageri. Traficul, blocat pe Valea Prahovei

Accident cu un autobuz care transporta 30 de pasageri. Traficul, blocat pe Valea Prahovei
04 Mai 2015   •   17:49

Două persoane au ajuns la spital după ce un autobuz în care se aflau 30 de pasageri a lovit un autoturism care a intrat pe contrasens. Accidentul a avut loc pe DN1 între Ploieşti şi Braşov, în oraşul Băicoi. Şoferul autoturismului care se deplasa dinspre Braşov către Ploieşti nu a acordat prioritate în momentul în care a vrut să vireze către stânga şi să iasă de pe DN 1 şi a fost lovit de un autobuz care transporta 30 de pasageri.

În urma impactului, o persoană aflată în autoturism a rămas încarcerată, fiind scoasă dintre fiarele maşinii de către echipa de intervenţie a Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă. De asemenea, un pasager din autobuz a fost rănit, însă starea sa nu este gravă.
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră în zona în care s-a produs accidentul este restricţionată, fiind blocat sensul de mers Ploieşti - Braşov, iar maşinile circulând pe benzile celuilalt sens de mers.

×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close