Antena 3 CNN Actualitate Accident în Vâlcea. Un tren lovit un TIR, iar un vagon s-a răsturnat

Accident în Vâlcea. Un tren lovit un TIR, iar un vagon s-a răsturnat

Accident în Vâlcea. Un tren lovit un TIR, iar un vagon s-a răsturnat
Sursa foto: Foto: Pixabay
23 Aug 2017   •   22:43

Şase persoane au fost rănite uşor miercuri seara, în localitatea vâlceană Câineni, după ce un autotren încărcat cu grâu a intrat pe calea ferată şi a fost lovit de un tren de pasageri al cărui vagon s-a răsturnat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Octavian Fulger. 

El a spus că în urma coliziunii dintre tirul încărcat cu grâu şi trenul de călători au fost rănite uşor şase persoane. 

"La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale SMURD, două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea şi o autospecială pentru descarcerare. Şase persoane au fost rănite uşor - şoferul tirului şi cinci pasageri din tren", a precizat Octavian Fulger. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea, şoferul tirului ar fi adormit la volan. 

Accidentul a avut loc în satul Robeşti, din localitatea vâlceană Câineni. 

"După primele cercetări, se pare că şoferul unui tir a adormit la volan şi a intrat pe contrasens, apoi a rulat pe o păşune, oprindu-se pe calea ferată, moment în care a fost lovit de un tren regio (vagon autopropulsat). Vagonul, în care se aflau 7-8 persoane, s-a răsturnat. Toate persoanele au fost scoase din vagon. Unul dintre pasagerii din tren este posibil să fie rănit mai grav", au anunţat reprezentanţii IPJ Vâlcea. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: accident tren Valcea
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close