Antena 3 CNN Actualitate Aeroterma şi apa fiartă la aragaz, soluţiile găsite de Cetăţeanul C pentru a nu dârdâi de frig în apartament, în Bucureşti

Aeroterma şi apa fiartă la aragaz, soluţiile găsite de Cetăţeanul C pentru a nu dârdâi de frig în apartament, în Bucureşti

Căldura şi apa caldă de la robinet sunt în lux în aceste zile în Capitală. Sute de mii de bucureşteni suferă din cauza unor avarii la sistemul de termoficare iar în apartamente oamenii dârdâie de frig.

Aeroterma şi apa fiartă la aragaz, soluţiile găsite de Cetăţeanul C pentru a nu dârdâi de frig în apartament, în Bucureşti
de Cristi Popovici    |    11 Dec 2020   •   00:33

Cetăţeanul C - reporterul Antena 3, Cristi Popovici - a găsit soluţia pentru a face căldură în apartamentul său din Sectorul 2, dar şi pentru a se spăla cu apă caldă.

A apelat la trucurile folosite de români înainte de revoluţie. 

A deschis aeroterma, primită cadou de la mama sa şi şi-a încălzit apă la aragaz.

Pare de râs, dar situaţia este de tot plânsul, mai ales că sute de mii de bucureşteni se confruntă cu aceste probleme.

De 4 zile, în Bucureşti sunt avarii peste avarii la sistemul de termoficare iar cartiere întregi sunt lipsite de apă caldă şi căldură.

În aceste condiţii, oamenii stau în apartamente cu haine groase pe ei, se încălzesc la aparatele de aer condiţionat sau la calorifere electrice şi fierb apă la aragaz.

Avariile vor continua toată iarna, a avertizat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. Asta deşi, una din principalele teme din campania electorală a fost rezolvarea, imediat după alegeri, a problemei cu lipsa agentului termic.

 

×
Subiecte în articol: Cetățeanul C
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close