Antena 3 CNN Actualitate ALEGERI SUA. Mesajul ambasadorului SUA Hans Klemm, cu câteva ore înainte de aflarea viitorului preşedinte al Americii

ALEGERI SUA. Mesajul ambasadorului SUA Hans Klemm, cu câteva ore înainte de aflarea viitorului preşedinte al Americii

ALEGERI SUA. Mesajul ambasadorului SUA Hans Klemm, cu câteva ore înainte de aflarea viitorului preşedinte al Americii
09 Noi 2016   •   00:23

ALEGERI SUA. Parteneriatul strategic dintre Statele Unite şi Români nu a fost niciodată mai puternic şi, indiferent de rezultatul alegerilor de pe 8 noiembrie de peste ocean sau cele de pe 11 decembrie din România, este important ca el să rămână pe o linie pozitivă, a afirmat Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, cu ocazia tradiţionalei petreceri prilejuite de noaptea alegerilor prezidenţiale americane, transmite Agerpres.

"A fost o campanie foarte lungă, controversată, dramatică, dar şi plină de obstacole pentru toţi cei interesaţi în sănătatea democraţiei. economie şi societăţii americane. Totul va fi decis în această seară, a spus diplomatul american. El a mai adăugat că puţine campanii electorale din SUA au scos la iveală diviziuni sociale, economice şi educaţionale precum campania pentru prezidenţialele din 2016. "Va fi o provocare pentru următorul preşedinte, fie ca este Hillary Clinton, fie ca este Donald Trump, să încerce să vindece aceste clivaje", a adăugat Klemm.

ALEGERI SUA. El a mai afirmat că parteneriatul strategic cu România este foarte puternic, în toate dimensiunile sale strategice - securitate, încercarea de a construi instituţii care să lupte împotriva corupţiei, dar şi consolidarea relaţiilor economice şi comerciale şi a facilitarea schimburilor educaţionale.

"Niciodată acest parteneriat nu a fost mai puternic în ceea ce priveşte contribuţiile pe care România le-a adus. Ceaa ce cred eu că este important e că rezultatul alegerilor americane de astăzi şi rezultatul alegerilor din România din 11 decembrie e nevoia de a ne asigura că parteneriatul nostru strategic va rămâne pe o traiectorie pozitivă. Sper ca electoratul roman se va prezenta şi el la urne în număr mare şi că va alege un guvern bazat pe încredere şi integritate", a mai spus Klemm.

ALEGERI SUA. Ambasadorul american i-a invitat pe români să voteze în număr cât mai mare la 11 decembrie.

"Dacă aţi ascultat ultimele afirmaţii făcute atât de Hillary Clinton, cât şi de Donald Trump, în ultimele zile, una din temele comune este Vă rog, votaţi! Şi as vrea să vă rog şi pe voi şi să vă reamintesc ca pe 11 decembrie să votaţi!" a insistat Klemm.

ALEGERI SUA. Diplomatul a mai precizat că toate încasările petrecerii prilejuite de noaptea alegerilor americane vor fi donate victimelor incediului din clubul Colectiv.

×
Subiecte în articol: Alegeri SUA Hans Klemm
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close