Antena 3 CNN Actualitate Aşa arată cel mai gras om din lume! A ajuns să cântărească 435 de kilograme

Aşa arată cel mai gras om din lume! A ajuns să cântărească 435 de kilograme

Aşa arată cel mai gras om din lume! A ajuns să cântărească 435 de kilograme
de S.T.    |    30 Oct 2015   •   23:09
Cel mai gras om din lume, Andrés Moreno, care a ajuns să cântărească 435 de kilograme, a fost operat cu succes de medicii din Guadalajara, într-o intervenție în care nu au apărut complicații. 

Starea lui Andrés Moreno "este stabilă" în urma operației care a durat o oră și jumătate, nu trei cum prevăzuseră inițial medicii, a declarat presei José Castańeda, specialistul în obezitate care a condus echipa de chirurgi. Pacientul a fost supus pe 28 octombrie unui bypass gastric, o procedură recomandată celor care suferă de obezitate morbidă, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Castańeda a precizat că medicii s-au confruntat cu incidente considerate "normale" la o intervenție chirurgicală practicată unui pacient cu greutate excesivă. "Nu a fost deloc ușor, s-au îndoit câteva instrumentele și a trebuit să folosim două echipamente de anesteziere când în mod normal utilizăm unul singur", a explicat el.

Echipa de cinci medici condusă de Castańeda a utilizat tehnica laparoscopică puțin invazivă pentru a tăia trei sferturi din stomacul lui Moreno, pentru ca acest organ să funcționeze ca un tub. Ei au secționat apoi duodenul pentru a-l conecta cu o parte din intestin, pancreasul și vezica biliară, ceea ce va modifica procesul digestiv.

"Andrés va mânca mai puțin, va avea o nouă absorbție deoarece alimentele nu vor mai fi resorbite într-un intestin lung de cinci metri, iar după un an va reuși să piardă din greutate", a declarat Castańeda. Dacă nu vor apărea complicații, într-un an Moreno va reuși să slăbească circa 323 de kilograme și va ajunge să cântărească între 75 și 80 de kilograme, greutatea ideală pentru o persoană care are 1,75 m înălțime, a spus el.

Moreno va ieși din spital la o săptămână după operație și se va putea întoarce în localitatea sa natală, Sonora, cu obligația de a reveni la spital la fiecare trei luni pentru vizita medicală. În următoarele luni, se va hrăni doar cu alimente sub formă lichidă.

Înainte de operație el a declarat că visează să aibă o viață normală și să înființeze o fundație pentru cei care suferă de obezitate în Mexic.

 

 

×
Subiecte în articol: obezitate
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close