Antena 3 CNN Actualitate Arad. Un microbuz cu 15 elevi s-a răsturnat din cauza poleiului

Arad. Un microbuz cu 15 elevi s-a răsturnat din cauza poleiului

Arad. Un microbuz cu 15 elevi s-a răsturnat din cauza poleiului
Sursa foto: Foto: INTACT Images
26 Noi 2011   •   10:01

Un microbuz care transporta 15 elevi s-a răsturnat în judeţul Arad din cauza poleiului. A fost nevoia de intervenţia a cinci ambulanţe pentru a-i transporta pe copii la spital, conform Mediafax.

Microbuzul transporta 15 elevi de clasele V-VIII de la o şcoală din comuna Buteni. Aceştia erau însoţiţi de o profesoară şi mergeau la Arad pentru activităţi extraşcolare.

Conform martorilor, microbuzul s-a răsturnat la intrarea în localitatea Horea.

La faţa locului au fost mobilizate mai multe ambulanţe pentru a transporta toţi pasagerii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pentru investigaţii medicale.

Poliţiştii sosiţi la faţa locului au arătat că doi dintre copii au fost răniţi. „În microbuz erau 15 copii, un profesor şi şoferul. Doi dintre copii au fost răniţi, dar vor fi investigaţi medical toţi pasagerii”, a declarat Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad.

Şoferul microbuzului a declarat că şoseaua era acoperită cu polei iar asfaltul este foarte denivelat şi că a derapat în momentul în care a încercat să evite denivelările. Poliţiştii, în schimb, susţin că acesta nu a adaptat viteza la condiţiile de drum alunecos.

×
Subiecte în articol: microbuz elevi Arad interventie rasturnare
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close