Antena 3 CNN Actualitate Argint pentru România la acrobaţie cu avionul. Dan Ştefănescu, pilot: ''A fost o competiţie foarte dură"

Argint pentru România la acrobaţie cu avionul. Dan Ştefănescu, pilot: ''A fost o competiţie foarte dură"

Piloţii români au obţinut anul acesta argintul european la acrobatie cu avionul. Echipa Aeroclubului României alcătuită de Octavian Stănilă, Lucian Drăguş, Valentin Caval, Ciprian Olteanu, Petre Glonţaru şi Dan Ştefănescu s-a clasat pe locul 2, după Rusia. Iar tânărul pilot Dan Ştefănescu a obţinut, la doar 23 de ani, locul 3 la individual.

Argint pentru România la acrobaţie cu avionul. Dan Ştefănescu, pilot: ''A fost o competiţie foarte dură"
Sursa foto: Dan Stefanescu/Facebook
de Iulia Gorgorin    |    15 Sep 2021   •   12:22

Dan Ştefănescu a vorbit, miercuri, în exclusivitate la Antena 3, ce înseamnă lupta pentru podium la aceste competiţii de zbor.

"A fost o competiţie internaţională, a fost o competiţie foarte dură. În schimb, a fost foarte frumos, pentru că s-a desfăşurat în România, la Deva mai exact şi a fost foarte frumos pentru marea majoritate a piloţilor care au partiicipat, pentru că a fost prima competiţie.

Ne pregătim cât de mult putem, în fiecare zi frumoasă, în care vremea e bună şi ne permite să zburăm. Încercăm să ne ducem la Aerodrom şi să ne antrenăm, să devenim mai buni. Mai exact, în fiecare sezon se schimbă anumite figuri care vor fi propuse, care vor fi zburate la diferite competiţii şi încercăm să le perfecţionăm.

Fiecare figură luată nu este chiar atât de complexă, însă adevărata dficultate începe atunci când le pui cap la cap. Când ajungi la un program de 14 figuri, trebuie o pregătire intensă la sol, trebuie să ştii exact unde, pe ce parte roteşti, în ce direcţie te duci şi ce repere trebuie să vezi. Noi repetăm lucrurile acestea la sol, să fim cât mai pregătiţi în aer, pentru că vitezele sunt uluitoare şi de asemenea, forţele G ne creează o mare dificultate",  a spus pilotul Dan Ştefănescu, despre prima competiţie internaţională la care a participat.

×
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close