Antena 3 CNN Actualitate Băsescu: Decizii populiste pot să dezechilibreze România. Această tendinţă există încă

Băsescu: Decizii populiste pot să dezechilibreze România. Această tendinţă există încă

Băsescu: Decizii populiste pot să dezechilibreze România. Această tendinţă există încă
16 Iul 2013   •   12:33

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi la întâlnirea cu directorul FMI, Christine Lagarde, că România este pe drumul cel bun în privinţa macrostabilităţii economice, dar că prin decizii populiste ţara noastră poate să se dezechilibreze, arătând că această tendinţă există în acest moment, informează Mediafax.
   
"Uitându-mă pe cifre, pot constata că decizii populiste pot să dezechilibreze România şi această tendinţă există în acest moment în România", a afirmat Traian Băsescu.
   
Băsescu, la întâlnirea cu directorul FMI: România are nevoie să fie asistată încă doi ani

El a spus că sistemul de sănătate trebuie să fie o prioritate, arătând că la începutul anilor 2000 bugetul pe sănătate era de un miliard de lei, iar acum este de cinci miliarde, dar asistenţa pe sănătate s-a diminuat din punctul de vedere al calităţii.
   
"Se întâmplă ceva cu banii introduşi în sistem, trebuie să privim cu atenţie acest exod", a adăugat Traian Băsescu.
   
Preşedintele s-a referit şi la privatizarea CFR Marfă, arătând că nu este foarte clar cum sunt trataţi investitori strategici.

"Avem CFR Marfă de privatizat cu un investitor strategic. Din punctul meu de vedere, investitori strategici sunt căile ferate americane, franceze, austriece, germane şi cred că obiectivul nostru principal trebuie să fie restructurarea companiilor de stat", a spus Băsescu.
   
El a mai arătat că economia privată performează, în timp ce economia ce aparţine statului este "un dezastru", arătând că unul dintre principalele probleme este managementul neperformant.
   
"Cum să mergi în zona euro cu această parte a economiei noastre? Este una dintre lecţiile pe care le-am învăţat în această criză. Dacă economia nu este competitivă, suferi foarte mult", a adăugat Băsescu.
   
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a spus că toate căile identificate de Traian Băsescu privind reforma structurală şi sistemul de sănătate sunt complet legitime.
   
Ea a arătat că sumele acordate pentru sănătate trebuie cheltuite pentru sănătate, şi nu pentru altceva, aceasta fiind o prioritate, iar cea de-a doua prioritate este reforma structurală.
   
Lagarde a arătat că trebuie restructurate companiile de stat pentru a fi cât mai atractive pentru privatizare.
   
Directorul general al FMI se află în România, luni şi marţi, iar miercuri, o misiune a Fondului va veni la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu România.
   

×
Subiecte în articol: FMI
Parteneri
Pensie de nici 800 de lei, după 36 de ani de muncă. Cum este posibil
x close