Antena 3 CNN Actualitate Bătaie la DSP Arad | O directoare a fost lovită de un alt director. Totul s-a întâmplat sub privirile celorlalți angajați

Bătaie la DSP Arad | O directoare a fost lovită de un alt director. Totul s-a întâmplat sub privirile celorlalți angajați

Un nou scandal a avut loc la sediul DSP Arad. O directoare a fost lovită de un alt director. Nu este pentru prima dată când au loc acte de violență.

de Redacția Antena 3 CNN    |    09 Ian 2024   •   15:22

În cursul zilei de astăzi, directorul economic, cel care în trecut a venit la birou cu un aparat cu electroșocuri sau cu un plex, a lovit-o pe directoarea instituției.

Cei doi s-au certat pentru că directorul economic nu a vrut să semneze niște acte. La un moment dat, bărbatul a scos telefonul mobil din buzunar și a început să filmeze toți angajații, în timp ce-și desfășurau activitatea.

Citește și: Criza de medici şi asistente în România | Tratamentele şi operaţiile pacienţilor sunt amânate

La un moment dat, directoarea i-a smuls din mână telefonul mobil directorului economic, iar acesta ar fi lovit-o.

Totul s-a întâmplat sub privirile mai multor colegi. La fața locului a fost chemată poliția, iar directoarea a fost nevoită să dea declarații despre cele întâmplate.

Între timp, angajații au suspendat activitatea și își doresc ca directorul economic să fie dat afară. 

×
Subiecte în articol: bătaie dsp Arad
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close