Antena 3 CNN Actualitate Bătaie cu pumni și picioare între două fete, la o piscină din București

Bătaie cu pumni și picioare între două fete, la o piscină din București

Două fete s-au luat la bătaie, la o piscină din București, iar scenele violente au fost filmate de un martor cu telefonul mobil. Între cele două tinere au intervenit prietenii acestora, iar totul s-a transformat într-un scandal uriaș.

Bătaie cu pumni și picioare între două fete, la o piscină din București
Sursa foto: Facebook / Bogdan Croitoru
de Alin Tarnovschi    |    26 Aug 2020   •   14:17

Potrivit primelor informații, totul s-a întâmplat pe 17 august, la o piscină din București, din zona Militari. Mai multe femei au intrat în conflict, iar ulterior scandalul a degenerat.

Astfel, două dintre acestea au început să se lovească reciproc cu pumnii și cu picioarele, ambele fiind rănite după ce s-au prăbușit pe jos, chiar lângă marginea piscinei.

Pe imaginile surprinse de un martor cu telefonul mobil se poate observa cum cele două tinere se lovesc cu pumnii și cu picioarele, iar una dintre ele cade. Cea de-a doua continuă să o lovească, în timp ce alte persoane încearcă să o oprească.

După câteva secunde, prima fată se ridică și continuă bătaia, fiind, la rândul ei, oprită de alte persoane.

Într-un final, prima tânără este lovită sălbatic cu pumnii de un tânăr și se prăbușește din nou. Oamenii aflați la piscină au sunat la 112, iar polițiștii au ajuns la fața locului, însă nu a fost deschisă nicio anchetă pentru că nimeni nu a depus plângere.

Reacția Poliției după scandalul de la piscina din București

"La data de 17 august, în jurul orelor 18:34 Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că în comuna Chiajna,  la piscina unui complex rezidențial mai multe persoane se ceartau  și aruncau cu lucruri.

La fața locului s-au deplasat imediat polițistii din Chitila pentru efectuarea de activități specifice însă, în momentul în care aceștia au ajuns la locația respectivă conflictul nu se mai afla în desfășurare.

În urma activităților specifice, polițiștii au identificat 3 persoane de cetățenie engleză,  respectiv două fete și un băiat,  acestea fiind conduse la sediul poliției din Chiajna pentru audieri.

Persoanele în cauză nu au semnalat săvârșirea vreunei agresiuni și nu au formulat plângere penală prealabilă pentru comiterea  vreunei fapte de natură penală,  privind incidentul respectiv.

De asemenea, nici administratorul societății respective nu a semnalat organele de poliție cu privire la comiterea vreunei fapte de natură penală.

În urma imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii din Chiajna efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a condițiilor și împrejurărilor în care a avut loc incidentul,  în vederea luării măsurilor legale care se impun", se arată într-o informare a IPJ Ilfov.

Reacția proprietarului piscinei unde s-au bătut cele două tinere

"Reprezentanții Aqua Garden Militari Residence regretă profund incidental întâmplat în data de 17 august. Este pentru prima data când, la cea mai mare piscină din Militari, se întâmplă astfel de situații nefericite.

Menționăm faptul că, scandalul a pornit între trei cetățeni străini care se aflau în stare de ebrietate. Managerii locației i-au rugat să părăsească incinta și să respecte regulamentul interior și o conduită civilizată! Însă, cele trei persoane nu au respectat nenumăratele solicitări făcute de echipa noastră. Tocmai de aceea, la scurt timp am sesizat poliția, aceștia preluând cazul.

Conducerea Aqua Garden Militari Residence își cere scuze clienților care au fost nevoiți să asiste la astfel de scene!", au precizat reprezentanții piscinei într-o informare de presă.

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close