Antena 3 CNN Actualitate Biletele pentru Festivalul Internaţional "George Enescu" 2015 vor fi puse în vânzare pe 16 februarie

Biletele pentru Festivalul Internaţional "George Enescu" 2015 vor fi puse în vânzare pe 16 februarie

Biletele pentru Festivalul Internaţional "George Enescu" 2015 vor fi puse în vânzare pe 16 februarie
11 Feb 2015   •   14:48

Biletele individuale pentru ediția 2015 a Festivalului Internațional George Enescu (30 august -20 septembrie) vor fi puse în vânzare pe site-ul eventim.ro și în rețeaua Eventim. Cumpărătorii vor beneficia de un nou sistem de printare al biletelor, aliniat la nivel occidental – print@home – și le vor putea tipări acasă. Și celelalte metode de livrare Eventim rămân valabile.

Prețurile biletelor variază între 40 RON și 160 RON.

Biletele individuale pentru ediția 2015 a Festivalului Internațional George Enescu se pun în vânzare pe site-ul eventim.ro, precum și în rețeaua Eventim luni, 16 februarie, de la ora 10.00. În premieră pentru Festivalul Enescu, Eventim introduce un nou sistem de printare al biletelor – print@home – care permite cumpărătorilor printarea biletelor acasă. Astfel, livrarea biletelor se face electronic, în format pdf.

Opțiunea print@home va fi disponibilă pentru selectare pe site-ul Eventim în câmpul “Metode de livrare”, iar plata se face prin card. În afară de print@home, vor fi disponibile și metodele de livrare deja cunoscute, prin curier și prin ridicare de la sediile Eventim, iar ca metode de plată: plata prin card, transfer bancar și plata prin numerar la sediile Eventim.

O altă noutate realizată de Eventim este crearea unei camere de așteptare virtuală. Astfel, în cazul în care datorită cererii foarte mari de bilete se ating anumite limite de trafic pe site-ul www.eventim.ro, această cameră virtuală va intra în funcțiune și utilizatorii vor fi rugați să aștepte până când vor putea accesa paginile de cumparare a biletor. Camera de așteptare virtuală funcționeaza ca o coadă virtuală, utilizatorii putând intra pe site în ordinea în care l-au accesat.

Pentru a crea cât mai multe șanse de cumpărare în mod echilibrat pentru toți cumpărătorii, se va permite achiziționarea a maxim 8 bilete la același concert/per cumpărător. Comanda totală nu este limitată, doar numărul de bilete pe concert, pe cumpărător.

Vor fi puse în vânzare aproximativ 350 bilete per concert pentru concertele de la Ateneul Român, din seriile Camerale și By Midnight, și 1600 bilete per concert pentru cele din seria Mari Orchestre de la Sala Palatului.

Preţurile biletelor variază de la 40 RON la 160 de RON, astfel:

Seria MARI ORCHESTRE (Sala Mare a Palatului)

  • Categ. I                  160 RON
  • Categ. a II-a          130 RON
  • Categ. a III-a         100 RON
  • Categ. a IV-a         70 RON
     
  • Seria RECITALURI ŞI CONCERTE CAMERALE (Ateneul Român)
  • Categ. I                160 RON
  • Categ. a II-a        130 RON

  • Seria “BY MIDNIGHT” (Ateneul Român)
  • Categ. I                    160 RON
  • Categ. a II-a           130 RON

  • Seria CONCERTELE DE DIMINEAȚĂ (Ateneul Român, Sala Mică a Palatului)
  • Categ. I                50 RON
  • Categ. a II-a        40 RON
     
  • Vezi AICI programul Festivalului Internațional George Enescu

    Așa cum s-a întâmplat și în 2013, și în ianuarie 2015 când au fost puse în vânzare abonamentele, estimăm că biletele pentru majoritatea concertelor de la Ateneu, precum și pentru mai multe spectacole de la Sala Palatului se vor epuiza în timp record. Eventim recomandă cumpărătorilor să aleagă varianta achiziționării online pentru bilete, prin site-ul eventim.ro, aceasta fiind metoda cea mai rapidă și flexibilă de achiziționare. În condiții atât de ridicate de trafic, procesul de achiziționare înseamnă fracțiuni de secunde. Astfel, pentru doritorii de bilete care vor să le achiziționeze de la sediul Eventim șansele de reușită se reduc în raport cu utilizatorii care optează pentru varianta achiziționăriil online.

    Ediția 2015 a Festivalului Internațional George Enescu va avea loc între 30 august și 20 septembrie, la Sala Palatului și Ateneul Român din București și va găzdui timp de 22 de zile 58 de concerte în săli, precum și multe alte evenimente în aer liber, în cadrul ”Pieței Festivalului”, care se va desfășura între 3 și 20 septembrie, și a ”Bucureștiului Creativ”.

    ×
    Parteneri
    Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
    x close